Teatrul Bulandra dedică această săptămână operelor marelui dramaturg William Shakespeare montate de-a lungul timpului pe cele două scene ale sale.
Astfel, pe pagina oficială de Facebook a Teatrului Bulandra vor fi prezentate, cu fotografii și informații, 23 de spectacole pe texte de Shakespeare puse în scenă la Bulandra în perioada 1947-2020. ”Multe dintre fotografiile care urmează să fie postate sunt inedite și expuse pentru prima dată publicului larg. Vor fi imagini din puneri în scenă celebre precum: <<Cum vă place>> montat în anul 1961 de Liviu Ciulei; <<Julius Caesar>> pus în scenă de Andrei Șerban în anul 1968; <<Hamlet>> regizat de Alexandru Tocilescu în 1985, <<Îmblânzirea scorpiei>> din anul 2000, în regia lui Mihai Măniuțiu și multe alte spectacole”, se arată în postarea celor de la Bulandra.
Pe lângă documentarea și ilustrarea celor 23 de producții, Teatrul Bulandra continuă transmiterea (pe pagina oficială de Facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro) unor montări importante din repertoriul său.
Azi, 22 aprilie, ora 19:00 se va transmite în regim de live streaming filmul realizat în timpul repetițiilor la spectacolul ”Furtuna” de William Shakespeare, regizat de Liviu Ciulei în 1979. Filmul este realizat de criticul și istoricul de film Costel Safirman și surprinde imagini cu actorii: George Constantin, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Ştefan Bănică, Florian Pittiş, Fory Etterle, Ion Caramitru lucrând cu regizorul și mentorul multora dintre ei, Liviu Ciulei. Această transmisie este realizată prin bunăvoința și cu acordul domnului Costel Safirman.
Mâine, 23 aprilie, ora 19:00, Teatrul Bulandra transmite în regim de live streaming înregistrarea spectacolului ”Poveste de iarnă”, în regia lui Alexandru Darie (1994). Aceasta este a doua montare a Alexandru Darie la Teatrul Bulandra (prima fiind ”Mephisto” de Horia Gârbea) și va reprezenta un moment important din viața sa regizorală, cu această producție Teatrul Bulandra, regizorul și actorii fiind nominalizați în anul 1995 la cinci premii UNITER (pentru cea mai bună regie, cel mai bun spectacol, cel mai bun actor, cea mai bună actriță și cea mai bună scenografie), iar Asociația Internațională a Criticilor de Teatru i-a acordat premiile pentru cel mai bun spectacol al anului și cel mai bun actor în rol principal.
Și nu uitați: “Suntem materia din care sunt plămădite visele”! (William Shakespeare – „Furtuna”).
Sursă informații și foto: Teatrul Bulandra