Tolba Moșului e plină de surprize muzicale în această seară, la concertul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, difuzat în premieră online – ”Acasă de Crăciun”.

”În noaptea de Ajun, Cerul și Pământul în cântec răsună – un cântec ce ne reunește pe toți, într-o bucurie universală. Iar asemeni fiecărui an, colindul nostru sosește pentru a vă vesti cea mai frumoasă dintre sărbători, a cărei lumină străbate timpul și spațiul”, spun cei de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

🌟 Magia Ajunului cu aromele sale de cetină și scorțișoară se vor împleti perfect cu cele mai frumoase colinde tradiționale și cântece internaționale de Crăciun, în interpretarea soliștilor Iulia Merca, Cristian Mogoșan, Hector Lopez și Florin Estefan, alături de solistul instrumentist Octavian Lup – violoncel, acompaniați de artiști instrumentiști ai Orchestrei Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, ce completează strălucirea lirică a premierei sub bagheta Maestrului David Crescenzi.

”Ineditul concertului-premieră este dat și de locația care îl găzduiește: Biserica Reformată nr. XI din Cluj-Napoca, unică în țară prin arhitectura sa organică, ce îmbină cu originalitate lemnul, piatra și sticla, promovând armonia dintre om și natură”, se specifică în pagina evenimentului.

Premiera bate voios la ușă de la ora 19:00, pe site-ul Operei. Totodată, evenimentul va aduce bucuria sărbătorilor și pe micile ecrane de postul partener TVR Cluj în prima zi de Crăciun, vineri, 25 decembrie, de la ora 19:00.

🎄 Mai multe despre evenimentul ”Acasă de Crăciun” puteți descoperi aici.

Sursă informații și foto: Opera Națională Română din Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.