”Planetariul băimărean își redeschide azi, 15 mai 2020, ferestrele către cer, către Univers, iar pentru publicul nostru porțile de acces” este anunțul postat de Complexul Astronomic Baia Mare.
Expozițiile deschise pentru vizitare sunt ”Sistemul Solar”, ”Constelații Românești Tradiționale”, ”Dumitru Prunariu – primul român în cosmos”, ”Astro-fotografie” și nou-nouța expoziție obiect ”Hubble 30 ani” care prezintă printul oficial al aniversării telescopului spațial orbital, manifestare organizată de ESA/NASA, Planetariul Baia Mare fiind partener oficial pentru România.
”Dorim să ne asigurăm vizitatorii că măsurile de securitate adoptate vor oferi confortul necesar unei vizite plăcute, în actualele condiții care impun, de asemenea, limitări. Astfel, Complexul Astronomic Baia Mare va condiționa accesul în incinta planetariului numai după verificarea temperaturii corporale cu un termometru infraroșu fără atingere și numai dacă valorile nu indică o stare sub-febrilă. Accesul publicului în incinta instituției va fi permis numai pentru persoanele care poartă mască de protecție (proprie) și își asumă purtarea acesteia pe toată durata vizitei (circuitul este adaptat la cel mult 60 de minute). Circuitul de vizitare al expozițiilor și accesul în cupola planetariului este supravegheat de la distanță de personalul de specialitate, iar numărul maxim al vizitatorilor prezenți simultan în incintă nu va depăși 12 persoane”, informează reprezentanții Planetariului.
Programul de acces va fi, în perioada 15 mai – 1 iunie următorul:
• LUNI, MARȚI, MIERCURI, JOI, VINERI: acces la circuitul muzeal de la orele: 9.00, 11.00, 13.00 și 15.00. Circuitul cuprinde un spectacol digital de planetariu (25-30 minute) și vizitarea expozițiilor (15-30 minute). Vizitatorii pot opta pentru un circuit restrâns – cu vizitarea doar a expozițiilor sau doar participarea la prezentarea digitală în cupola planetariului;
• SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ: închis.
”Vom fi alături de dumneavoastră din prima zi de ne-urgență sanitară, oferindu-vă pentru o oră accesul într-o oază de liniște creativă și contemplativă unde vom putea fi una cu universul și vom învăța să ne iubim mai mult planeta mamă”, declară reprezentanții Complexului Astronomic Baia Mare.
”Vă așteptăm cu drag, de luni până vineri, la planetariu, pentru o vizită specială în condiții de pandemie, însă vă rugăm să rețineți următoarele reguli care vor fi respectate și reprezintă obligații legale:
– vizitatorii sunt obligați să poate măști de protecție proprii, fără de care accesul nu este permis în incintă;
– la intrare, fiecărui vizitator i se va măsura temperatura corporală: în cazul în care temperatura măsurată este egală sau mai mare de 37 grade, accesul nu va fi permis în incinta planetariului;
– nu vor avea acces în instituție persoanele care prezintă alte semne de îmbolnăvire (tuse, strănut, rinoree etc.).
Aceste restricții, unele provizorii, le considerăm obligatorii atât pentru publicul nostru, cât și pentru personalul care oferă serviciile de specialitate. Dorim cu toții ca vizita dumneavoastră să fie nu doar plăcută, ci și una sigură”, se mai menționează în comunicatul instituției.
Sursă informații și foto: Complexul Astronomic Baia Mare