Pe TVR 3 puteţi vedea în fiecare zi două spectacole: la ora 14.00 şi la ora 20.00. De la spectacole pentru copii, la dramaturgie contemporană. Portrete ale creatorilor de teatru şi capodopedere ale dramaturgiei clasice – spectacole din Arhiva de Aur TVR. Actorii din distribuţii au adresat mesaje de încurajare şi o vor face şi săptămâna aceasta – arată televiziunea publică într-un comunicat. Programul de marți, 7 aprilie, este:
- Ora 14.00 – reluare „Pinocchio” de Carlo Collodi – spectacol preluat de la Teatrul ”Ion Creangă”, dramatizare de Cornel Todea
- Ora 20.00 – „Domnişoara Nastasia” de G M Zamfirescu, adaptarea TV şi regia artistică Sorana Coroamă Stanca. În distribuţie: Olga Delia Mateescu, Costel Constantin, Gheorghe Cozorici, Mihai Dinvale, Tamara Buciuceanu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Adina Popescu, Dan Condurache, Constantin Fugaşin, Corina Chiriac.
„La sfârşitul verii trecute, cineva, pe stradă, striga Nastasia, dar de abia la al doilea apelativ, mai complet, domnişoara Nastasia, am întors capul! Trecuseră cam 45 de ani, cred, de la Nastasia mea şi acel strigăt mi-a redat bucuria de a trăi din nou cu amintirile prieteniilor legate atunci pentru o viaţă, cu Sorana Coroamă sau Ghiţă Cozorici. Prieteni de familie, parteneri, colegi, frate şi soră. Mi-am amintit de intrarea în platou în decorul lui Nicolae Rotaru, o fabulos de realistă bucăţică de mahala care-ţi vorbea prin atmosfera ei despre genul de patimi, de relaţii, de trai din acea vreme. Pe platou era echipa de aur a operatorilor de teatru tv- gen distinct conceput în acei ani – care erau partenerii noştri la repetiţii înainte de înregistrări. Perfect integraţi în motivaţiile regizorale sau ale actorilor, demontau şi montau pereţi, se strecurau în cele mai neobişnuite unghiuri, eram împreună zeci de ore discutând despre ceea ce făceam. Mi-aduc aminte cum, eu luând instinctiv în mână un topor ca s-o alung pe Paraschiva, deşi se auzise în căşti o respiraţie de surpriză, ei au filmat liniştiţi scena, care de altfel a rămas la montaj! Eram, poate credeţi că sunt banalităţi, o familie. Costel, Ghiţă, doamna Sorana, Rodica, Adina, Mişu , toţi, echipa tehnică, eram acolo fără a vrea altceva, fără a ne gândi al altceva! Nu ştiam cântece lăutăreşti, Ghiţă m-a învăţat, nu ţin minte certuri, discuţiile în contradictoriu – care inerent apar când munceşti- erau interesante şi rezolvate prin soluţii acceptate şi imediat asimilate. Tonul celor scrise de mine este acela al unui om bogat în amintiri, bogat în ani de scenă, bogat în ani de teatru tv, bogat în prietenii de durată, dar, poate, singur, ca toţi în aceste momente globale tulburătoare şi văduvit de absenţa marilor colegi dispăruţi. Cum ar fi reacţionat ei acum? Cum reacţionăm noi acum? Nu trebuia să mă stârniţi cu spectacolul ăsta pe care-l iubesc! De ce? Pentru că mi-e dor de teatru cum nu mi-a mai fost vreodată în viaţa mea!” – Olga Delia Mateescu (Nastasia).
„Domnişoara Nastasia, sau Privilegiul de a fi în preajma unor Mari Actori: Tamara Buciuceanu, Gheorghe Cozorici, Olga Delia Mateescu, Costel Constantin, Adina Popescu, Mihai Dinvale, Constantin Cojocaru, sub oblăduirea Doamnei Sorana Coroamă. Altfel spus, ce poate oferi cu smerenie trecutul unui viitor ce-şi caută limpezimile” – Dan Condurache (Ionel).
„Dragii mei spectatori, în această perioadă când stăm mai mult în casă – vremuri de tristă încercare, aveţi însă răgazul de a prăznui, arta, mai ales a vedea Teatrul pe care TVR 3 vi-l aduce seară de seară înaintea fotoliului din sufragerie. Acum puteţi să nu vă închideţi telefoanele mobile, dar deschideţi-vă inima pentru a vedea un spectacol drag inimii mele şi multor telespectatori, dramatizarea pentru tv Domnişoara Nastasia după G. M. Zamfirescu ce are deja aproape o jumătate de veac, în regia unei mari Doamne a teatrului românesc: Sorana Coroamă Stanca. Cu o distribuţie de prestigiu, vă invit să vă uitaţi la acest spectacol deja clasic de televiziune! Căci unde-i mai puteţi revedea pe Tamara Buciuceanu, Gheorghe Cozorici sau Rodica Sanda Ţuţuianu decât în Arhiva de Aur a TVR, ce în zilele acestea se deschide către voi? Nu o să vă pară rău! O să vedeţi actori din tinereţea voastră şi o să vă aduceţi aminte de vremurile de altă dată ca un îndemn că Teatrul merge totuşi înainte! Alţii îi vor descoperi acum!” – Costel Constantin (Vulpaşin).
Sursă informații și foto: Televiziunea Română