”Peter Grimes”, la Festivalul Internațional ”George Enescu” online

”Peter Grimes” de Benjamin Britten, una dintre operele reprezentative ale secolului XX, a fost interpretată în premieră la București, în versiune concertantă, în cadrul Festivalului Internațional ”George Enescu” din septembrie 2019.

Sub bagheta dirijorului britanic Paul Daniel, a interpretat Orchestra Națională Radio, alături de Corul Academic al Radiodifuziunii Române, dirijat de Ciprian Țuțu. Distribuția include mari artiști lirici, rolul principal fiind interpretat de tenorul Ian Storey, una din vocile foarte respectate ale scenei internaționale pentru interpretările operelor wagneriene și apreciat pentru nuanțele deosebite pe care le aduce chiar rolului Peter Grimes.

Benjamin Britten este unul dintre cei mai mari compozitori britanici, a cărui carieră a culminat la jumătatea secolului trecut prin opere considerate a fi cele mai bune creații engleze de gen de la Henry Purcell încoace. Opera sa ”Peter Grimes” (compusă în 1945, pe un libret de Montagu Slater, după poemul lui George Crabbe din The Borough) s-a bucurat de un foarte mare și neașteptat succes la public, plasându-l pe Britten în topul compozitorilor de operă din secolul XX.

Povestea pescarului Peter Grimes este cea care l-a inspirat și l-a determinat pe Benjamin Britten să compună opera. ”Istoricii muzicali consemnează faptul că Britten a descoperit întâmplător, pe raftul unui anticariat, povestea spusă de poetul britanic George Crabbe în secolul XVII, în care acesta vorbește despre pescarul Grimes și viața sa într-un orășel pescăresc. Poemul i-a amintit lui Britten de Suffolk, orașul său natal, și a dorit să îl transpună neapărat într-o operă”, se arată în prezentarea spectacolului pe site-ul festivalului.

🎶 ”Peter Grimes” este disponibil online aici în perioada 11-14 aprilie în mod gratuit cu acordul Boosey & Hawkes.

Sursă informații și foto: Festivalul Internațional ”George Enescu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.