Părinții de copii cu vârste între 3 și 7 ani sunt invitați alături de prichindeii lor sâmbătă, 15 ianuarie, la ora 10.00. În Parcul ”Regina Maria” din Baia Mare, la ciuperca de lemn. ”Pentru o călătorie minunata prin natură, cu joacă, explorare și aventură într-un circuit de maximum 3 km prin pădure, cu oprire în punctul de belvedere numit Piatra Virgină”, anunță organizatorii.
Aceștia asigură că va fi ales cel mai accesibil traseu. Vor exista mai multe pauze de hidratare și de recuperare a energiei și chefului prin joacă. ”Nu ne vom grăbi, nu vom concura unii cu alții, din contră, ne vom ajuta reciproc și vom reuși cu toții să ne bucurăm împreună de o clipe minunate în brațele Mamei Natură”, se arată pe pagina evenimentului.
Organizatori: Asociația Energia Mișcării, Spartan Training Group Baia Mare, Spartan Kids Training Group Baia Mare și Daco Spartanii.
Mai multe detalii, aici.
Sursă informații: Asociația Energia Mișcării. Foto (c) eZiarultău
CITEȘTE ȘI:
Înscrieri la șah pentru copii născuți în 2016