Noaptea Muzeelor | Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară, propuneri online

Noaptea Muzeelor se mută exclusiv în online la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

Propunerea inițială de vizitare a Muzeului Satului și de savurare a culorilor și miresmelor de toamnă pe ulițele din satul de pe Dealul Florilor se mută în online, ca urmare a instituirii carantinei în Baia Mare, anunță reprezentanții muzeului.

Așadar, Noaptea Muzeelor, celebrată mâine, 14 noiembrie, va fi punctată la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș printr-o vizită virtuală a expoziției de bază, ”Lemnul în comunitățile tradiționale, de la leagăn la mormânt”, precum și printr-o plimbarea virtuală prin Muzeul Satului. De asemenea, ”începând cu ora 18.00, pregătim și câteva surprize pentru voi, pe paginile de Facebook ale muzeului”, anunță reprezentanții muzeului.

Noaptea Muzeelor este un eveniment european iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2005. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). România este participantă încă de la prima ediție, iar numărul muzeelor implicate a crescut anual. Rețeaua Națională a Muzeelor din România este partenerul oficial al evenimentului la nivel internațional și coordonează organizarea acestuia în România și promovarea sa.

Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

CITEȘTE ȘI:
Noaptea Muzeelor | Muzeul Județean de Artă lansează expoziția online ”1 vară|7 cuvinte”
Noaptea Muzeelor | Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, pe lista câștigătorilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.