Muzee din întreaga lume pot fi vizitate… din fața monitorului

Mumii egiptene, tablouri de Van Gogh, Monet sau Gauguin, artefacte mayașe, dar și alte opere de artă se află doar la un click distanță. În total, peste 500 de muzee și galerii din lumea întreagă pot fi văzute direct de acasă, prin intermediul tururilor virtuale puse la dispoziție de Google Arts & Culture. Oferta de tururi virtuale există, însă, și pentru muzee din România, chiar și din Maramureș…

Din cauza situației prin care trecem, cei mai mulți dintre noi avem mai mult timp liber la dispoziție. Dacă ne dorim să fie un timp câștigat, și nu unul irosit, e recomandat să alegem activități care ne stimulează creierul, cum ar fi lecturarea unei cărți, învățarea unei limbi noi sau, de ce nu, vizitarea unui muzeu.

Dacă nu vrem să ne aventurăm… prea departe de casă, e bine de știut că unele muzee și galerii de artă din România s-au adaptat la lumea tehnologizată în care trăim și au introdus și varianta de vizitare online, prin tururi virtuale. Printre acestea se numără Muzeul Grigore Antipa din București, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Cetatea Alba Carolina din Alba sau Castelul Bran. Și unele muzee din Maramureș oferă variantă vizitării online. Este vorba despre Muzeul de Mineralogie, Muzeul Județean de Artă, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară – toate trei din Baia Mare, Muzeul de Artă Contemporană Florean din Cernești.

Descoperă aici muzeele și galeriile de artă din România cu tururi virtuale.

Google a colaborat cu sute de muzee din lumea întreagă pentru a reuși să aducă tururile virtuale într-un singur loc, astfel încât să fie mult mai ușor de accesat de către publicul interesat.

Printre cele mai cunoscute muzee și galerii de artă care pot fi vizitate online aici se numără British Museum din Londra (mumii egiptene, Piatra din Rosetta, artefacte), Guggenheim Museum din New York (lucrări de artă din impresionism, postimpresionism, modernism și contemporanism), Musee d’Orsay din Paris (tablouri de Monet, Cezanne, Gauguin), National Gallery of Art din Washington (tablouri de Johannes Vermeer și haine din perioadele colonială și revoluționară), Van Gogh Museum din Amsterdam (cea mai mare colecție de desene, picturi și scrisori personale ale lui Van Gogh), Uffizi Gallery din Florența (colecția de artă a familiei De Medici) sau National Museum of Anthropology din Mexico City (artefacte antice, unele din timpul civilizației mayașe).

Descoperă aici muzeele lumii care oferă tururi virtuale.

Diversitatea, frumusețea și complexitatea ofertei de tururi virtuale sunt impresionante, veți vedea, astfel încât veți fi în reală dificultate să alegeți prima destinație. Și următoarea. Și următoarea…

Gabriela KUHAJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.