Mărţişor cu Dor | Un mic paradis al propunerilor irezistibile | galerie foto

Târgul ”Mărțișor cu Dor”, organizat de Asociația NOD, și-a deschis azi porțile la Galeria Várvédő (Baia Mare, str. Crișan 6/1). Poate fi vizitat zilnic, până în 28 februarie inclusiv, între orele 9.00 și 20.00.

Un mic paradis al propunerilor irezistibile. Pline de culoare, de personalitate și de originalitate. ”Ispite” jucăușe, dar și elegante. Oferte poetice, dar și pragmatice. Pentru iubitoarele de tradiție, dar și pentru cele care apreciază un accesoriu dincolo de timp și spațiu. Un târg fermecător, cu creatori talentați. Un spațiu cald în care dacă te vei încrunta vreo secundă va fi doar fiindcă nu te vei putea decide ce să alegi. Asta spunem noi.

Uite ce spun și organizatorii. ”Simbol al primăverii, iubirii şi purităţii, mărţişorul este, prin tradiţie, un dar purtător al tuturor cuvintelor nerostite, dar trăite, de către cel care-l oferă către cel care-l primeşte. Dăruiţi, aşadar, un mărţişor fiecăruia dintre cei pe care-i cunoaşteţi, iubiţi şi respectaţi. Veţi contribui în acest fel la perpetuarea unei fărâme din spiritul românesc.

Și nu uitaţi nicio clipă că tradiţia nu înseamnă doar dăruirea în sine a unui mărţişor, ci şi mărtişorul ca obiect dăruit, care trebuie în mod obligatoriu să fie creat în spaţiul românesc de către artiştii şi artizanii noştri. Doar în acest fel istoria va putea consemna peste veacuri că într-adevăr sărbătoarea e a noastră, iar noi am avut grijă să rămână aşa.

Cât despre noi, promitem să vă reamintim de fiecare dată despre importanţa a tot ceea ce este al nostru şi trebuie păstrat aşa. Fie ca pentru fiecare dintre dumneavoastră mărţişorul să vină însoţit de gânduri bune, încredere şi speranţă.”

Pagina evenimentului poate fi vizitată aici. Mai multe despre expozanți, aici.

Foto (c) Mărțișor cu Dor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.