Recitalul ”Inspir…” al băimărencei Maria Casandra Hauși este programat mâine la resortul Ferma Dacilor din Tohani (județul Prahova). ”Pentru a vă regăsi și a vă inspira, pregătim un recital de doine pentru suflet!”, spun organizatorii.
”Laureată a Marelui Premiu şi a Trofeului Maria Tănase (juriu prezidat de Tudor Gheorghe), a marcat și celebrat intrarea doinei în Patrimoniul Imaterial Unesco prin lansarea albumului de muzică tradiţională intitulat generic <<Doina – Horea Lungă – Cântec Arhaic Românesc din Maramureş>>. Despre acest gen muzical, pe care l-a făcut cunoscut prin turnee în țară și străinătate, mărturiseşte că este universul fără de margini unde și-a găsit casa” – așa sună parte din prezentarea băimărencei pe pagina evenimentului.
De la 17.00, timp de o oră, Ferma Dacilor va răsuna mâine de doinele din Maramureș.
CITEȘTE ȘI:
Maria Casandra Hauși: ”Doina luptă pentru dor, pentru Dragoste…”
Sursă informații și foto: Ferma Dacilor