Mâine, 12 august, de la ora 11.00, în Grădina Vie de la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, are loc un eveniment aparte. ”Ne pregătim pentru o lansare de carte, de cărți, de cuvinte adevărate, eu și neasemuitul Crin-Triandafil Theodorescu”, anunță scriitoarea Alice Năstase Buciuta pe contul de socializare.
Va fi lansat volumul ”Într-o zi se va termina”, semnat Crin-Triandafil Theodorescu. Carte apărută la Editura Cartemma din Baia Mare. Spicuim: ”Într-o zi se va termina. Și-o să plec undeva. Între niște păduri, pe-un colț de insulă, nu contează. Câțiva metri de pământ să am sub tălpi, dacă mi se cuvine așa de mult. Că nu pământul a fost moștenirea mea în această viață, ci bucuria de a-l călca. Atunci când s-au împărțit cadourile, Domnul m-a privit lung și-a șoptit în barba-i albă, lu’ ăsta dați-i entuziasmul. M-am verificat, știu acum, cu asta m-am ales. Cu bucuria de-a trăi”.
Din seria Cărților Tango, vor fi prezentate antologiile realizate de Alice Năstase Buciuta: ”Cele mai frumoase miracole”, ”Cele mai curate minuni”, ”Cele mai înalte uimiri”. ”Cele trei antologii conțin doar povestiri adevărate, confesiuni oneste și smerite ale celor cărora li s-a îngăduit să dea la o parte, măcar pentru o fracțiune de secundă, vălul dintre lumea de aici și marea lume de deasupra noastră – sunt fascinante și vin de la cei mai cunoscuți maeștri spirituali ai zilelor noastre și de la scriitorii talentați care au așezat credința și speranța în sufletul și în cuvântul lor”, scrie Alice Năstase Buciuta.
Un eveniment organizat de Editura Cartemma.
Sursă foto: Facebook / Muzeu Baia Mare
DESCOPERĂ ȘI:
La Bastionul Măcelarilor, tot soiul de vizitatori | galerie foto