Cu o comedie ne așteaptă astăzi, la 22.10, Telecinemateca, pe TVR 1: ”Regele de cupă” (o producție Franţa – Italia, 1966). Regia e semnată de Philippe de Broca, iar în distribuție sunt Pierre Brasseur și Alan Bates.
Către sfârşitul Primului Război Mondial, într-un orăşel francez, armata germană, în retragere, a plasat o bombă menită să arunce în aer întreaga aşezare. Localnicii au plecat în grabă să-şi salveze viaţa, iar în urmă au rămas doar pacienţii unui sanatoriu psihiatric. Puşi din greşeală în libertate de către Charles Plumpivk, un soldat scoţian trimis de superiori să dezamorseze bomba, pacienții preiau controlul oraşului şi-l încoronează pe Plumpick drept rege de cupă.
Sursă informații și foto: tvr.ro