La emisiunea „Reţeaua de idoli”, realizată de Irina Păcurariu, la TVR 2, vine în această seară actorul Firicel, din „Las Fierbinţi”. Cuzin Toma adică.
În vârstă de 45 de ani, Toma se numără printre cele mai cunoscute figuri ale noului val cinematografic românesc. Extrem de expresiv şi cu umor bine dozat, a jucat în filme precum „Hârtia va fi albastră”, de Radu Muntean, „Despre oameni și melci”, de Tudor Giurgiu, „Comoara”, pentru care Corneliu Porumboiu a fost recompensat la Cannes cu Un Certain Talent, și „Aferim!”, de Radu Jude, film premiat cu Ursul de Argint la Berlin. A mai jucat în filme precum „Câinele japonez”, „Domnișoara Christina”, „Funeralii fericite”, „Nașa” și „Moromeții 2”. În 2016, Cuzin Toma a fost nominalizat la două premii Gopo, la categoriile cel mai bun actor pentru rolul din „Comoara” și cel mai bun actor în rol secundar, pentru „București NonStop”.
La întâlnirea cu Irina Păcurariu, actorul Cuzin Toma va vorbi, printre altele, despre cel mai recent proiect al său, „Film în sat”. El încearcă să aducă filmul românesc în vatra satului, dorind să motiveze tinerii din mediul rural să evolueze şi să caute perspective noi.
Emisiunea „Reţeaua de idoli” se difuzează la TVR 2 şi online pe TVR+ în fiecare luni, de la ora 20:00 (în reluare vinerea, de la ora 22:00).
Sursă informații și foto: TVR
CITEȘTE ȘI: De la Universitatea de Muzică din Nürnberg, în Sighetul natal