La ”România veritabilă”, despre nobilii maramureșeni din Evul Mediu

Cu Maria Cocârcă

Începând din 13 decembrie, în fiecare duminică, de la ora 15.30, la TVR 1, telespectatorii pot descoperi ”români veritabili, care trăiesc și scriu istorie prin faptele lor eroice”, anunță Televiziunea Română.

Cristina Șoloc propune patru noi episoade din emisiunea dedicată excelenței, valorii și tradiției românești, plus o ediție specială doar cu muzică autentică de la Nord la Sud și de la Vest la Est, în al treilea sezon ”România veritabilă”. ”Este uimitor că, în timpul filmărilor din acest an, mi-am aflat și eu originile. Numele meu de fată, Țicală, există de câteva sute de ani. L-a purtat o familie de nobili din Dragomirești”, a mărturisit Cristina Șoloc, producător și realizator al seriei ”România veritabilă”.

În 13 decembrie, în primul episod ”România veritabilă”, echipa emisiunii ajunge în Vrancea. Pe 20 şi 27 decembrie, iar apoi pe 3 ianuarie, sunt programate prin ”România veritabilă”, călătorii de la Nord la Vest și de la Vest la Est. Din Țara Maramureșului, în Țara Zarandului, până în Dobrogea, prin Vișeu de Sus, Petrova, Țebea, Mediaș, București, Brăila și Tulcea. ”Pe calea bătută de România veritabilă, descoperim și istoria mai puțin cunoscută, uitată sau ascunsă a nobililor maramureșeni din Evul Mediu, pășim pe urmele lui Avram Iancu, descoperim și vechea Metropolă de Vin a Transilvaniei, vizităm muzee, dar și case tradiționale”, informează sursa citată.

Cu Lucian Perța

În 10 ianuarie tot de la 15.30, la TVR 1, protagoniștii ediției speciale de folclor sunt Corul Parohiei Irești, Baladele Deltei, Doina Maramureșului, Ansamblul Transilvania, Georgiana Cocârcă, Alexandru Pop Zărăndan și alții.

Comunicatul integral este disponibil aici.

Sursă informații: TVR. Sursă foto: Facebook / Cristina Elena Șoloc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.