La ora 11.00, sâmbătă, aveți întâlnire cu ”Făt Frumos cel mofturos și un zmeu întors pe dos”

Sâmbătă, 20 iunie, de la ora 11.00, sunteți invitați să faceți cunoștință cu ”Făt Frumos cel mofturos și un zmeu întors pe dos”. Spectacolul se va juca pe scena în aer liber din curtea Teatrului Municipal Baia Mare (strada Crișan nr. 8).

⛈ În cazul în care condițiile meteo sunt nefavorabile, spectacolul se reprogramează!

Durata: 60 minute (fără pauză) / Preț bilet: 7 lei

Accesul la spectacole se face cu rezervare telefonică, în prealabil, specificând numărul de persoane. La secția Păpuși se acceptă grup de maximum trei persoane (cu un singur însoțitor). Informații și rezervări: 0730-270926. Numărul maxim de spectatori acceptat este 50.

Program casa de bilete: marți – duminică între orele 18.00 – 19.00. Program rezervări telefonice: luni – vineri între orele 11.00 – 16.00, sâmbăta de la 12.00 la 13.00.

”Vă rugăm să vă prezentați cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea spectacolului, deoarece se va face un triaj în fața teatrului, unde va fi amplasată o zonă de așteptare cu 50 de locuri pe scaune. Vă rugăm să aveți mască, să respectați măsurile de siguranță și distanțare socială, să folosiți soluțiile de dezinfectare pe care teatrul vi le va pune la dispoziție. Dacă prezentați simptome de răceală, strănut, tuse, vă rugăm să rămâneți acasă!”, se arată în comunicatul teatrului.

Sursă informații și foto: Teatrul Municipal Baia Mare, secția Păpuși

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.