Invitație la ”Balul de sâmbătă seară”

Sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 21.10, TVR 1 ne poftește la comedia „Balul de sâmbătă seară”.

Cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Geo Saizescu îi aduce în rolurile principale pe Sebastian Papaiani, Mariella Petrescu, Ana Széles și Puiu Călinescu.

Este o comedie spumoasă despre viața amoroasă a șoferului Papa, personaj adus la viață de Sebastian Papaiani, care transportă alimentele pentru cantina unui mare șantier și, întâmplător, se îndrăgostește de două fete. Pentru a decide cu care va rămâne, el le supune la „proba devotamentului”: care dintre ele îl va aștepta la gară atunci când el anunță că a suferit un accident – arată site-ul tvr.ro în prezentarea filmului. Comedia lirică, așa cum este numită de criticul Tudor Caranfil, nu a fost lipsită de controverse. Într-una din scenele filmului, Papa întâlnește personajul interpretat de actrița Mariella Petrescu (foto stânga), care se scălda complet goală în apele unui râu. Evident că scena a fost interzisă de cenzura comunistă.

Sursă informații și foto: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.