Un recital de arii și duete din opere și operete îndrăgite, producții de musical și lieduri românești va avea loc sâmbătă, 10 iulie, la Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” din Baia Mare.

Artiști ai Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca și profesori ai Colegiului de Arte din Baia Mare vor fi protagoniștii concertului ”Flori muzicale și flori de mină”. Este vorba despre Anca Aluaș – mezzosoprană, Cristina Cozma – mezzosoprană, Florin Sâmpelean – bas și Cristina Tohătan – soprană. Vor fi acompaniați la pian de Sorina Gherman și Nicoleta Horvath. Evenimentul va fi prezentat de Alina Mirela Andreicuț.

Concertul ”Flori muzicale și flori de mină” va avea loc la sediul Muzeului Județean de Mineralogie, cu începere de la ora 18:00. Rezervările se fac la telefon 0262-227517 sau prin email la adresa muzmin@rdsmail.ro, precizând numele și numărul de persoane pentru care doriți să efectuați rezervarea. Evenimentul va fi transmis și live pe pagina de Facebook a muzeului.

Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.