Se anunță un final de săptămână eminamente muzical la Shura Bistro Caffe din Baia Mare.
În această seară, de la ora 19.00, în ton cu ”nuanța” zilei, este vorba despre dragoste și tandrețuri. Cu Nora Deneș și Călin Ionce. ”Două nume consacrate de peste 20 de ani în lumea muzicală băimăreană și nu numai, două nume care sunt asociate cu proiecte de succes ca Paula Seling, Mircea Rusu, Damian Drăghici, Narcisa Suciu, Alexandra Ungureanu, Vocea României, X Factor”, își prezintă gazdele invitații.
Tot de la ora 19.00, mâine, e vremea pentru folk. Alături de Cristian Buică, membru al Cenaclului Flacăra și al Cenaclului ”Totuși Iubirea”, mai apoi. ”O seară de muzică și suflet”, așa descriu organizatorii recitalul de mâine. Alături de Cristian Buică vor fi Beatris Cristea Lauran și Bogdan Drăguș. Dar sunt anunțate și surprize…
Duminică, 16 februarie, de la ora 20.00,pe scena de la Shura Bistro Caffe urcă Radu Captari. Gazdele fac prezentările: ”Basarabean și român, iubitor al muzicii bune românești și rusești, iubit de lipoveni și de Ivan Patzaichin cu care a murmurat muzici pe chitară lângă Dunăre, absolvent de conservator atât la Chișinău, cât și la Moscova, bun chitarist și prieten cu Ioan Gyuri Pascu, alături de care a cântat în câteva concerte”. Invitați, Ionuț Bârsan și Miruna Moroșanu.
Rezervări se fac la telefon 0748-904069.

CITEȘTE ȘI:
O invitație în ”Biblioteca mentală” a artistului plastic Mircea Bochiș