Astăzi, de la ora 22.00, TVR Cultural difuzează drama „La revedere, copii” (Franța, 1987), în regia lui Louis Malle, cu Gaspard Manesse, Raphael Fejto Philippe Morier-Genoud și Francine Racette.
Filmul este o autobiografie a lui Louis Malle, care semnează și scenariul peliculei, și prezintă povestea părintelui Jacques, director de școală în Franța ocupată de naziști, care salva copii evrei.
Filmul a fost premiat la Festivalul de film de la Veneția, cu „Leul de Aur” (1987), a primit mai multe premii César (cel mai bun film; cea mai bună regie; cel mai bun scenariu original sau adaptare; cea mai bună imagine; decoruri; montaj; sunet – 1988), BAFTA pentru cea mai bună regie, Premiul Academiei Europene de Film – pentru cel mai bun scenariu (1988). A fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun film străin și cel mai bun scenariu.
Sursă informații: TVR. Sursa foto: imdb.com