Festivalul pentru liceeni ”Teatrul, un joc al ideilor”, la a X-a ediție

La Teatrul de Păpuși din Baia Mare, are loc mâine a zecea ediție a Festivalului pentru liceeni ”Teatrul, un joc al ideilor”.

Cinci trupe pe scenă

Participă trupele: ”Masca” de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” Baia Mare (coordonator, prof. Tatiana Cauni) cu piesa ”Prințesa și porcarul”, de C. Andersen; ”Cuore” de la Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare (profesori coordonatori, Onorica Tîrziu și Izabela Lorincz) cu piesa ”Pe strada lui Caragiale”, după I. L. Caragiale; ”Actori ai timpului” de la Liceul Tehnologic ”Ioachim Pop” din Ileanda (profesori coordonatori, Andreea Chiroban și Gabriela Mihiș) cu piesa ”Cântăreața cheală”, de Eugen Ionescu; ”Illusion” de la Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” din Baia Mare (profesori coordonatori, Luminița Mara Lazin și Livia Buciuman, bibliotecar Alina Peter) cu piesa ”Din lumea lui Caragiale”, de I. L. Caragiale; ”Homo Ludens” de la Colegiul Economic ”Pintea Viteazul” din Cavnic (coordonator, prof. Crinela Borcut) cu piesa ”Regele moare”, de Eugen Ionescu.

Două reprezentații online

Cu reprezentanții online participă la festival trupa ”Actori de week-end” de la Liceul Tehnologic ”Simion Leonescu” din Luncavița – Tulcea (profesori coordonatori, Antoneta Împușcatu și Liviu Alexandru Iorga) și trupa ”Beyond Words – NB” de la Colegiul Național ”Gh. Munteanu Murgoci” Brăila (coordonator, prof. Gabriela Vasiliu) cu piesa ”Ploaia se ascunde-n melci”, de Maria Oprea și Nicolae Băciuț.

”E pentru ei și cu ei!”

”Sunt întrebată deseori dacă mai pot și ce festival îmi mai trebuie, că și așa «ai multe pe cap». Răspunsul e simplu: pentru că nu e vorba despre mine, ci despre adolescenți. E pentru ei și cu ei! Este o oportunitate să petreacă ore împreună la repetiții, să-și contruiască o relație cu profesorul coordonator, să uite de problemele lor și să fie cine își doresc pe scenă pentru câteva minute. Așa că vă așteptăm cu mic, cu mare să-i aplaudăm pe adolescenții care au acest curaj, miercuri, ora 16”, spune Tatiana Cauni, inițiatoarea și creatoarea acestui festival.

Organizatori: Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare, Inspectoratul Școlar Maramureș, Asociația ”Comunicați prin noi”.

Sursă informații și foto: Tatiana Cauni

CITEȘTE ȘI:
Trupa ”Reverența” din Baia Mare, locul I la Festivalul de teatru ”Masca”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.