După viața invitatei Andreei Marin în emisiunea de la TVR 2 ”Nu există nu se poate” de astăzi, care începe la ora 18:00, s-ar putea turna un film – scrie site-ul tvr.ro. În 1976, Barbara Panco devenea prima femeie instructor auto din România.
De atunci a condus aproape tot ce înseamnă mașină: de la basculante și camioane, până la autobuze, taxiuri sau mașini de raliu. Mai mult, de la ea au învăţat şofatul aproape 2000 de elevi, iar pentru cei care se pregătesc de examenul auto a scris, în 2008, cartea ”Legislaţia rutieră pe înţelesul tuturor”. Și acum, când urmează să împlinească 80 de ani, Barbara Panco privește cu nostalgie spre motoare. Nu a ratat nici motocicleta adusă în platoul emisiunii: ”N-aș mai putea merge pe ea, dar o iubesc și aș pune-o în sufragerie”, a afirmat ea, zâmbind.
Descendentă a unei vechi familii boierești, Ghica, Barbara Panco a urmat, timp de patru ani, cursurile Facultății de Litere ca să devină profesoară de franceză, limbă pe care o vorbea din copilărie. A fugit însă de repartiția la țară și a ales să devină șofer profesionist.
Sursă informații și foto: tvr.ro