Până în 15 iunie, la Centrul Cultural Pastoral ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației poate fi vizitată expoziția ”Madrigal 60”.
”Corul Madrigal este unic nu numai prin sonoritatea sa specială, ci și prin modul în care a ales permanent să-și construiască apariția pe scenă. Astfel, seria de ținute a Corului Madrigal reprezintă o parte importantă a performanțelor artistice ale ansamblului la fiecare eveniment public”, se arată în prezentarea expoziției.
Lansată în premieră în cadrul Art Safari București, expoziția prezintă unele dintre cele mai importante momente ale istoriei de peste 60 de ani a Corului Madrigal, brand național și un activ ambasador cultural al României în întreaga lume.
”De la primul set de costume de epocă, conceput în anii ’70 de scenografa Elisabeta Benedek și lansat de atelierele Operei Naționale din București, fiecare prezență publică a Corului Madrigal continuă să creeze o narațiune vizuală convingătoare și proaspătă”, menționează sursa citată.
Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00.
Sursă: Centrul Cultural Pastoral ”Sfântul Iosif Mărturisitorul”
CITEȘTE ȘI:
Tur fotografic ”La Tour” cu Dan Cristian Griga