”Te invităm la o tură relaxantă cu bicicleta, într-o perioadă în care spectacolul naturii vibrează prin culori absolute magnifice!”, spun organizatorii de la Maramureș Bike.
Traseul arată în felul următor: Baia Mare – Groși – Dumbrăvița – Unguraș – Satu Nou de Sus și retur. ”Vom pedala aproximativ 30 km prin păduri și livezi, vom urca dealuri, vom face o mulțime de fotografii pentru că nu ne vom putea abține să nu capturăm frumusețea naturii, apoi vom face un popas de hidratare și pentru a ne trage sufletul, la prietenii noștri de «La Priveliște», un alt loc magic și mega fotogenic!”, precizează cei de la Maramureș Bike.
Plecarea este programată duminică, la ora 12.00, din Piața Libertății.
Asociația de ciclism și ecologie Maramureș Bike a fost înființată în decembrie 2020 pentru a promova mersul pe bicicletă ca o activitate de relaxare sănătoasă, responsabilă cu mediul și ca o modalitate de a face sport.
🚴 Pagina evenimentului este disponibilă aici pentru detalii.
Sursă informații și foto: Maramureș Bike