Până în 24 octombrie, la Galeria de Artă UAP Baia Mare puteți descoperi ”Dinspre concret”. Expoziția personală de pictură a băimăreanului Călin Moldovan, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Baia Mare.
”De-a lungul timpului am abordat diferite teme și tehnici de lucru, uneori chiar opuse ca și afinitate, trecând prin tehnici diferite cum ar fi: grafică, pictură murală, icoane lemn, sculptură lemn și metal, acuarelă și în final pictură, pe care mă axez în prezent. Ca și tematică abordată, trec de la reprezentarea figurii umane, a creațiilor abstracte în care forma și culoarea sunt personajele principale, la reprezentarea peisajului, atât urban cât și a celui în care omul sau creațiile acestuia dispar cu desăvârșire”, se prezintă artistul pe pagina dedicată a site-ului UAP Baia Mare.
Sursă foto: Galeria de Artă UAP Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Răzvan Stoica, Stradivarius și un popas muzical baroc