Din Poplaca în Vestul Sălbatic

Duminica filmului românesc, de la TVR 2, aduce azi pe micile ecrane, de la ora 13, al doilea film al seriei ”Ardelenii”, ”Artista, dolarii și ardelenii”. O producție plină de savoare, după scenariul lui Titus Popovici, în regia lui Mircea Veroiu. Un film cu o distribuție de excepție – Ilarion Ciobanu, Ovidiu-Iuliu Moldovan, Mircea Diaconu, Tania Filip, Mircea Albulescu, Marcel Iureș, Rodica Tapalagă.

În urma succesului la public al filmului western românesc ”Profetul, aurul și ardelenii” (1978), romancierul Titus Popovici a scris scenariul unei continuări intitulate ”Artista, dolarii și ardelenii”. Filmul a intrat în faza de producție în 3 ianuarie 1979. S-au închiriat armament, harnașamente și alte piese de recuzită de la studiourile din RDG  și Bulgaria. Regizor a fost ales Mircea Veroiu, primul film din serie fiind regizat de Dan Pița.

Cât despre lucruri mai puțin cunoscute de publicul larg, când au început filmările la prima parte a seriei, actrița Tania Filip avea 16 ani. Era elevă în clasa a X-a la o școală de muzică și a fost aleasă pentru a juca în „Ardelenii” datorită… pistruilor săi. Ea a fost întâlnită pe holurile Teatrului Bulandra de Mircea Diaconu, care, știind că se căuta o actriță blondă cu ochi albaștri pentru rolul June, i-a spus să vină a doua zi cu el pe platourile de la Buftea pentru a o prezenta regizorului Dan Pița. Zece zile mai târziu era chemată de urgență la filmări la Brașov.

Personajul Traian Brad, interpretat de Ilarion Ciobanu, este în cel de-al doilea film mult mai bine integrat în peisajul american, deși încă nu vorbește în limba engleză. Într-un număr al revistei „Cinema” apărut înaintea premierei, Ilarion Ciobanu caracteriza astfel evoluția personajului față de primul film: „E tot bun la suflet și a rămas fratele mai mare, care el îi pupă, el îi pocnește pe ceilalți doi. În seria a doua e, desigur, mai avizat, știe în ce lume se află, a trecut șocul primului contact. A deprins obiceiurile, unele le-a învățat chiar prea repede și prea bine. Americănește a început să rupă câteva vorbe, dar le spune pe legea lui… În rest, se bate, călărește, că westernul fără cai și fără bătăi, e ca nunta fără lăutari”.

Sursă informații: Wikipedia, TVR. Sursa foto: captură video

CITEȘTE ȘI: Lucrări de licență și disertație, pe simeze băimărene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.