”Organizez de data aceasta un eveniment dedicat muzicii culte, în calitatea mea de profesoară de educație muzicală la Colegiul Național Pedagogic «Regele Ferdinand»”, ne dă de veste Măriuca Verdeș. Cea care ne-a obișnuit cu invitații la evenimente care promovează tradițiile Maramureșului.
”Am străbătut și România, și Europa alături de ei”
Concertul, găzduit după Sfânta Liturghie de Biserica Greco – Catolică „Cristos Rege” din Sighetu Marmației, este organizat cu sprijinul Fundației Culturale „Dana Ardelea” din București. ”Să îți povestesc cum a început povestea aceasta. Dana Ardelea a vizitat în anii ’70 Deseștiul și i-au rămas în inimă aceste locuri. În 2004 a dorit să ducă un grup de coconi în Veneția la un eveniment. În grupul acela de coconi eram și eu. De atunci colaborez cu această fundație. Am străbătut și România, și Europa alături de ei”, explică Măriuca Verdeș.
Colecția de costume populare a Fundației ”Dana Ardelea”, prezentată în Maramureș
Reprezentanții Fundației Culturale „Dana Ardelea” nu doar au promovat Maramureșul în țară și peste hotare, dar au revenit și ei în Maramureș. Colecția de costume populare românești aparținând fundației a fost prezentată în cadrul unor evenimente ca ”Sărbătoarea rădăcinilor străbune” din Călinești, ”Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu… în șezătoare” sau ”Învață și du mai departe” din Sighetu Marmației. Evenimente organizate de Asociația Rădăcinilor Străbune, prezidată de Măriuca Verdeș.
”Prin diverse evenimente am promovat împreună costumele populare tradiționale și pe cele stilizate, cântul tradițional și muzica clasică”, spune profesoara din Sighet. De altfel Fundația Culturală „Dana Ardelea” și Asociația Rădăcinilor Străbune fac parte ambele din Federația Române a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO.
Liszt și Chopin, două repere din programul concertului de duminică
Concertul de duminică, 9 iulie, va fi susținut de Alexandra Mihăescu (pian), Carmen Anghel (voce), Tudor Scripcariu (pian) și Sara Buftea Nemeș (pian). Din program: Silcher, Hubic, Liszt, Chopin. Concertul este organizat de Fundația Culturală „Dana Ardelea” București și Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet. Intrarea este liberă.
Înainte de a susține concertul din Sighetu Marmației, oaspeții din București vor poposi sâmbătă la Sărbătoarea Școlii Gimnaziale ”Florea Mureșanu” din Suciu de Sus.
Sursă informații și foto: Măriuca Verdeș
CITEȘTE ȘI:
Măriuca Verdeș: ”Să nu avem pretenții, dacă nu am sădit nimic, să culegem roade”