Aproximativ 90 de persoane cu vârste între 3 și 70 de ani au parcurs recent super aventura cu obstacole în locuri de vis precum Preluca Nouă, Dealul Butesii, Aspra și Defileul Lăpușului. O propunere venită din partea Asociației Energia Mișcării. Super aventura a cumulat circa 11 km.
Copiii și adulții sunt din nou provocați de Asociația Energia Mișcării. De data aceasta la o cursă cu obstacole și… obiceiuri tradiționale maramureșene în Breb. ”Va fi o super aventură inedită și ușoară, accesibilă pentru copii de la 4 anișori până la adulți de toate vârstele, traseul pe care-l vom face împreună va fi de maxim 4 sau 5 km, fără dificultăți. Veți avea parte de obstacole, provocări, tradiții, obiceiuri și zone minunate”, spun organizatorii.
Duminică, 7 aprilie, de la ora 10.00. ”Vă exista posibilitatea de a savura la maxim un traseu cu căruța trasă de cai prin Breb, de asemenea să savurați mâncăruri tradiționale, să vedeți animalele de la gospodărie, să priviți munca la sat și alte surprize minunate atât pentru copii, cât și pentru adulți”, menționează sursa citată.
Participarea este gratuită. Doritorii pot să susțină activitățile Asociației Energia Mișcării prin donații.
Detalii, aici.
Sursă: Asociația Energia Mișcării
CITEȘTE ȘI:
Baia Mare | Copiii, invitați la aventuri cu obstacole în mijlocul naturii