Concerte de colinde la bisericuța de lemn din Baia Mare

Seria de concerte de colinde intitulată „Ce-ați văzut, păstori”, aflată la prima ediție, are loc în această săptămână la bisericuța de lemn din centrul orașului Baia Mare (Parohia „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, Bulevardul Republicii nr. 8). Evenimentul este organizat de Asociația „Vasile Țineghe” (în curs de constituire în formă juridică), în colaborare cu Asociația „Sfântul Iosif Mărturisitorul”. În memoria epitropului Vasile Țineghe, slujitor al bisericuței de lemn timp de două decenii.

Diana Topan va colinda miercuri, 20 decembrie, de la ora 17.50. Joi, 21 decembrie, de la aceeași oră, va colinda Teodora Luca. Raisa Vlășan vine cu colindul vineri, 22 decembrie, de la ora 18.40. Toate aceste miniconcerte vor începe imediat după Sfânta Vecernie și Sfântul Maslu, așadar ora de start este aproximativă, menționează organizatorii. „Concertele susținute de aceste tinere talentate constituie una din primele acțiuni întreprinse în memoria tatălui meu, un om care a ajutat mii de oameni prin faptele sale. Am convingerea că misiunea lui de sprijinire și îmbucurare a semenilor va continua prin intermediul activităților pe care le vom întreprinde în viitor”, spune Cătăin Țineghe.

Vasile Țineghe s-a născut în 9 octombrie 1959, în satul Lucăceni (Satu Mare). A activat timp de 20 de ani ca slujitor al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare. A inițiat zeci de oameni în tainele meseriei, în cadrul programelor filantropice. A ajutat, în misiunea sa bisericească, mii de oameni din calitatea sa de epitrop al lăcașului de cult. În calitate de meșter popular, a realizat diverse lucrări, expuse în țară și în străinătate. Inclusiv la intrarea în Bisericuța de Lemn, dar și în interiorul lăcașului de cult, se află lucrările sale de mozaic, cu temă bisericească. Realizate cu multă migală, în urma unei pregătiri autodidacte. Și apreciate, din punct de vedere al execuției, de fețe bisericești și alți specialiști din toată lumea.

Sursă: Asociația „Vasile Țineghe”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.