Vineri, 19 mai, Fundația Culturală Euroart și Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare vă invită la ”Cele 8 anotimpuri”. Pe acorduri de Vivaldi și Piazzolla. Solist, Vlad Răceu. Dirijor, Tiberiu Soare.
”Globul pământesc, fiind rotund, presupune două emisfere. Acest aspect face ca anotimpurile (exceptând locațiile ce beneficiază nelimitat de razele soarelui ori cele cu lipsă constantă de lumină) să se dubleze. Așa se întâmplă să avem, de două ori, patru sezoane (sau mai simplu spus – opt anotimpuri). Admițând irelevanța globală a noțiunilor de «sus și jos», «Nord și Sud», «zi și noapte» – într-o simulare virtuală, totul se petrece simultan; de asemenea, trebuie să recunoaștem irelevanța oricărei clasificări. În comparație cu vechimea piramidelor egiptene, nu cumva Mozart a trăit chiar acum o clipă?!
Muzica a existat dintotdeauna și, până la urmă, nu a depins nici de Est, cât nici de Vest. Doar era acolo; doar… era: creată și înregistrată drept limbaj al emoției și concept al vieții.
Exact aici, în acest moment – și nu în definirea sa palpabilă – Vivaldi îl întâlnește pe Piazzolla. Această întrevedere nu are scopul de a fi o «încrucișare» propriu-zisă, ci dialogul între două genii ce ignoră delimitarea timpului ori încadrarea geografică și se dedică valorilor esenței”, se arată în prezentarea evenimentului.
Concertul ”Cele 8 anotimpuri” este programat de la ora 19.00, în sala ATP Tech Center din Baia Mare. Bilete, aici.
Sursă informații și foto: Fundația Culturală Euroart
CITEȘTE ȘI:
Baia Mare | Retroparada primăverii, în 23 aprilie