An de an, din 1993 încoace, pe data de 15 mai este sărbătorită Ziua Internațională a Familiei. Aceasta are scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei.
Cu această ocazie, Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare, prin serviciul împrumut carte pentru copii și tineret, în parteneriat cu Consiliul Județean și Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”, vă invită azi, începând cu ora 8, la o întâlnire virtuală cu tema ”De ce familia este importantă?”.
Întâlnirea online are loc pe platforma Google Classroom, unde se va citi povestea ”Maricica șoricica”, din cartea ”52 de povestiri cu animăluțe”. Povestea subliniază implicarea familiei în evenimentele importante din viața copiilor.
Activitatea va continua cu discuții pe tema poveștii, copiii încercând să explice, prin cuvintele lor, de ce cred ei că este importantă familia. Cu această ocazie va fi prezentată și o vitrină de carte conținând volume cu această temă.
Sursa: Consiliul Județean