Asociația Culturală Control N lansează ”ACSINTE.100”, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920-1960.

Proiectul este bazat pe expoziția cu același nume organizată în opt orașe din țară cu ocazia Centenarului, în urmă cu doi ani. ”Fotografiile semnate de Costică Acsinte din Primul Război Mondial, perioada Interbelică și Slobozia mijlocului de secol 20 sunt însoțite de discuții despre istorie și fotografie, lecturi ale unor scrisori și jurnale din război și amintiri dintr-o copilărie în orașul Slobozia”, informează organizatorii.

Experiența virtuală este împărțită în trei capitole: ”Nu mișcați!”, ”Să-mi trimiți carte să vin la dumneata”, ”Foto Splendid, Slobozia”.

”Nu mișcați!” propune o selecție de portrete de militari din timpul Primului Război Mondial și din perioada interbelică. Ele sunt însoțite de nouă clipuri audio despre istoria și arta fotografică din acele vremuri, realizate de istoricul Ciprian Plăiașu (revista Historia) și de regizorul și fotograful Vlad Petri.

”Să-mi trimiți carte să vin la dumneata” conține o serie de patru video-uri ce conturează o imagine intimă a Primului Război Mondial și perioadei interbelice din perspectiva vieții cotidiene și de familie. Fotografiile lui Costică Acsinte din acea perioadă sunt însoțite de lectura unor fragmente de scrisori, cărți poștale, jurnale și note de front din volumul „Scrisori de pe front”, alcătuit de Mirela Florian.

În ”Foto Splendid, Slobozia”, publicul se va întâlni cu poetul Mircea Dinescu, care povestește despre copilăria și adolescența sa din orașul Slobozia, la mijlocul anilor 50, dar și despre Costică Acsinte, fotograful unde mergea împreună cu mama sa în vremea copilăriei. ”Negustor de înghețată și de mere băgate în zahăr ars din ăla roșu era unul, Done. Era cel mai tare din oraș. După asta era fotograful Acsinte care era mai puțin celebru decât Done că pe noi ne interesau dulciurile în primul rând. Însă la un an sau doi ani veneam și ne făceam poze acolo. … și bunicii mei se fotografiaseră la el, și părinții, și iată că am apucat și noi.” (Mircea Dinescu)

Constantin C. Axinte, cunoscut drept Costică Acsinte, s-a născut în 4 iulie 1897. În timpul Primului Război Mondial s-a înrolat voluntar ca fotograf de război și a făcut parte din Secția Foto a Escadrilei 1. După cei patru ani petrecuți pe front, a publicat un album ce conţinea 84 de pagini şi 327 de fotografii de pe front. Printre cei fotografiaţi se regăseau Regele Ferdinand, Regina Maria, Prinţul Carol, Generalul Eremia Grigorescu, Generalul Berthelot şi mulţi soldaţi şi ofiţeri. În 1930 a deschis un studio foto în centrul orașului Slobozia – Foto Splendid Acsinte, unde a lucrat până în 1960, când s-a pensionat, dar nu a încetat să fotografieze. Costică Acsinte a lăsat în urmă peste 5.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, un număr mai mic de planfilme și numeroase printuri fotografice.

”ACSINTE.100” – program educațional pentru adolescenți este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, în parteneriat cu Asociația Culturală Atelierele Albe și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

📷 Albumul virtual cu fotografii de Costică Acsinte este disponibil aici.

Sursă informații și foto: Asociația Culturală Control N și acsinte100.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.