Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” și-a reluat din 3 ianuarie programul obișnuit de vizitare. Sunteți, prin urmare, invitați să admirați următoarele proiecte expoziționale: ”Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiție și inovație” (expoziție permanentă); ”Safari Urban” (expoziție temporară interactivă); ciclul de micro-expoziții ”Capodopere ale picturii românești: Nicolae DĂRĂSCU, Bărci în port (1914)”; ciclul de micro-expoziții ”Lucrarea lunii” – ianuarie 2020: „Georgeta NĂPĂRUȘ – Costum 10 (1978)”.
Expozițiile sunt deschise pentru vizitare la sediul Muzeului Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, pe strada 1 Mai nr. 8, de marți până duminică între orele 10,00 și 17,00 (accesul vizitatorilor se face până la 16,30). Prețul unui bilet este de 7 lei pentru adulți, respectiv 3 lei pentru elevi și studenți.
Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” oferă publicului posibilitatea achiziționării abonamentelor de vizitare, cu valabilitate pe parcursul unui an calendaristic. Vizitatorii pot alege, în funcție de preferințe, dintre cele patru variante care permit accesul la șase expoziții permanente sau temporare, acordă prioritate la rezervarea locurilor la evenimentele speciale și alte benficii punctuale, anunțate pe parcursul anului. Prețul unui abonament variază între 12 și 30 lei și poate fi achiziționat de la casieria muzeului. Detalii pe adresa de e-mail muzartbm@yahoo.com, pe blogul muzeului sau la sediul instituției.
Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”