Festivalul Internațional ”George Enescu” invită iubitorii muzicii la premiera lucrării ”Poema Română” pe festivalenescu.ro, pentru celebrarea Zilei Naționale a României.

”Poema Română” a fost interpretată pentru prima dată la Festivalul Enescu în ediția din 2017, la Ateneul Român, de orchestra franceză Les Siècles și Corul Regal, sub bagheta maestrului François-Xavier Roth.

Înregistrarea concertului poate fi vizionată gratuit până în ajunul sărbătorilor de iarnă, accesând acest link.

”Poema Română” este prima piesă orchestrală compusă de George Enescu, în 1897, când abia absolvise conservatoarele din Viena și Paris. ”Chiar dacă avea doar 16 ani când a scris-o, lucrarea este o realizare considerabilă, întrucât Enescu avea încă de atunci o înțelegere substanțială a orchestrei. Până la acel moment, marele muzician compusese deja trei dintre cele patru Simfonii de şcoală pentru orchestră, un Concert pentru vioară, o Baladă pentru vioară și orchestră, o Uvertură tragică, precum și o Fantezie pentru pian și orchestră”, se arată în comunicatul reprezentanților Festivalului Internațional ”George Enescu”.

Premiera ”Poemei Române” a avut loc în Paris, în ianuarie 1898, sub bagheta lui Edouard Collonne. Enescu însuși a dirijat prima reprezentație la București, în martie 1899. ”Dedicată Reginei Elisabeta a României, Poema nu a fost interpretată pe scena românească între anii 1948 și 1989 din motive politice, întrucât lucrarea se încheie cu acordurile Imnului Regal (Trăiască Regele), imnul național al României între 1884 și 1948. Ea a fost inclusă într-un concert al Filarmonicii din București abia în 1990”, precizează sursa citată.

Împreună cu filmul documentar ”World in Harmony”, despre ediția din 2019 a Festivalului ”Enescu”, înregistrarea lucrării ”Poema Română” reprezintă contribuția Festivalului Internațional ”George Enescu” la campania digitală lansată de Ministerului Român de Externe pentru aniversarea Zilei Naționale a României, pentru promovarea culturii României pe plan internațional, prin intermediul celor peste 150 de misiuni diplomatice și oficii consulare ale României.

Sursă informații și foto: Festivalul Internațional ”George Enescu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.