Urmuz – avangardistul, rebelul, boemul

Romfilatelia a introdus astăzi în circulație emisiunea intitulată ”Anul Urmuz în Argeș”. Precursor al suprarealismului, Demetru Dem. Demetrescu – Buzău, cunoscut sub numele de Urmuz, este ilustrat pe două timbre cu valorile nominale de 2,30 lei și 19,50 lei, care redau portretul acestuia în variante diferite, realizate de graficienii Harley Liao din Taiwan și Jorge Luis Cabrera Garcia din Cuba.

Emisiunea de mărci poștale are ștampila plicului prima zi din Curtea de Argeș, localitatea în care s-a născut artistul în anul 1883, în 17 martie.

Fire rebelă, boemă și bizară, ca literatura pe care a scris-o, Urmuz a lăsat posterității nu doar cele nouă piese adunate de Sașa Pană într-un volum, în 1930, intitulat ”Pagini bizare”, ci și încărcătura credinței lui că omul trebuie să-și dedice viața făuririi operelor de artă.

Pasionat de muzică și de Jules Verne, a compus mult și a scris puțin. Partiturile nu se mai găsesc, dar opera sa, cu toate bizareriile ei la prima vedere, este cunoscută în lumea întreagă și continuă să inspire și să fascineze. Este considerat precursor al tuturor mişcărilor avangardiste ale secolului XX după Al Doilea Război Mondial și a fost promovat şi tradus în Franţa de însuşi Eugen Ionescu, care şi l-a asumat ca model.

Emisiunea e disponibilă în rețeaua magazinelor Romfilatelia din țară, precum și online, aici.

Sursă informații și foto: Romfilatelia

CITEȘTE ȘI: Ziua pașaportului românesc pe timbre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.