De la vlădică până la opincă, de la cel cu barba sură până la cel cu biberonul în gură, cu toții practicăm sportul minciunii. La ”pregătirea” atinsă se pot pretinde medalii europene și mondiale. De la micile născociri la minciunile care îngheță apele, fenomenul afectează morala socială. Unii se pricep să dribleze atât de firesc încât te pot convinge că piatra de pe caldarâm este cea filosofală.
Minciuna, ”condiment” aproape nelipsit din orice conversație
Conform unor studii sociologice, 65% din populație recunoaște că minciuna este prezentă în viața de zi cu zi. 60% dintre oameni mint cel puțin o dată în 10 minute de conversație, fie doar pentru a pune câteva floricele la întâmplări, situații, povestiri pentru a atrage atenția publicului asupra lor. Orice reclamă este bună, chiar și cea negativă!
Mitomanul nu poate face față vieții reale
O persoană care minte, numită generic ”mitoman”, trăiește într-o dimensiune paralelă cu realitatea obiectivă și își construiește viața după scenarii menite să-l scoată în față, să-l facă deosebit, extraordinar, nemaivăzut și nemaiauzit. Minte pentru că-i face plăcere și se simte bine în filmul pe care-l joacă. Acolo își găsește satisfacția afectivă, acolo este eroul de neînvins.
Mitomanul nu poate face față vieții reale, fiind prea șters și nici aptitudinile și nici capacitățile nu-l ajută să se ridice la nivelul închipuirilor sale. Denaturând în mod pregnant adevărul, pierde legătura cu realul concret. Nu poate și nici nu vrea să iasă din lumea lui, o lume pe care o vede perfectă pentru el, și pe care și-a creat-o din imaginație și imitație.
În multe situații, mitomanul este un biet papagal care se crede vultur. Forța mitomanului crește pe măsură dorinței de a empatiza cu eroul prefabricat, mergând pe drumul patologiei spre câștigarea stimei de sine. Așa ajunge să se contopească cu lumea paralelă, cu existența virtuală în care trăiește.
Minciuna este definită în multe feluri pentru a fi ținută minte!
Se spune că minciuna trebuie ținută minte, asta datorită diversității formelor pe care o îmbracă. Așa că i s-au atribuit o sumedenie de termeni care să o definească fără dubii. Oricum i-ai zice, minciuna este o denaturare a realității concrete și poate fi mai grăsuță, și-i zici ”gogoașă”; dacă e ușor mai siluetă – ai o ”brașoavă” sau o ”gogoriță”; dacă e vulcanică și mai tumultoasă – ai un ”trombon”. O denaturare mai pricăjită devine o ”balivernă”. Minciuna poate fi spusă într-un mod elegant, ca o ”plăsmuire”, sau mai pe șleau – ca o ”născoceală”.
În societate avem minciuna individuală, ce vine de la omul de rând, doritor să creeze ceva emoții, și pentru asta exagerează realitatea. Avem minciuna politică, folosită pentru a modifica opinia alegătorilor, a manipula realizările ”multilaterale”. Avem și minciuna colectivă, venită de la organizațiile și organismele care vor să-și păstreze cu orice preț pozițiile și privilegiile, precum și minciuna economică – apare din toate părțile, de la stat, activități liberale sau antreprenoriale pentru a da o altă culoare stării reale a economiei. Există și minciuna conflictuală, tradusă prin dictonul ”divide et impera”, pentru a genera vrajbă etnică, culturală, religioasă, economică, pentru ca mai apoi aceia care au învrăjbit societatea să intervină eroic cu măsuri de reașezare a… minciunii pe alte coordonate.
Mai avem și minciunile meteorologice care ne arată cum pot îngheța apele în luna iulie; minciunile atletice – cu picioare scurte, dar capabile să-l întreacă și pe Usain Bolt; minciunile plimbărețe, care te duc cu vorba, care plimbă ursul și arată că ce-i în mână nu-i minciună; minciunile bătăușe, care fac ca adevărul să umble cu capul spart sau mai este și un fel de minciună zburătoare, aceea care te duce cu preșul. Am uitat: mai este și minciuna masochistă – a minți până-ți pierzi busola.
De ce mint oamenii? – mai mare e dilema de ce nu mint
Unii pentru că nu-și amintesc ce au văzut sau auzit și se lovesc de lapsus, prima formă a uitării. De aici vine ricoșeul: ”Minciuna este vacanța adevărului” (L. Blaga). Alții nu se pot abține din a transforma ceva banal într-o poveste frumoasă, de a face din țânțar armăsar: ”Minciuna este un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult” (M. Luther). Oamenii mai ”rafinați” vor să pară decenți în fața celorlalți și dau pe goarnă așa zisele minciuni albe pentru a nu intra cu cizmele în sufletul celuilalt, pentru a-l menaja: ”Minciuna este temelia bunelor maniere” (Q. Crips). Există și situații în care unii oameni sunt presați să mintă, denaturând cu bună știință adevărul: ”Minciuna nu este decât un val subțire care protejează adevărul” (I. G. Pascu). Pentru a îngropa un adevăr dureros, aducător de neplăceri, el va fi îmbrăcat într-o butaforie: ”Minciuna este un mijloc elementar de autoapărare” (S. Sontag). Din dorința de a obține o imagine mai interesantă în fața unei persoane, situațiile sau întâmplările povestite sunt asortate cu mai multe floricele: ”Și, în fond, ce este minciuna? Adevărul mascat…” (Byron).
Minciuna există de la Adam și Eva. În zilele noastre ea a îmbrăcat forma manipulării, puternică și pregnantă, ajungând să definească în bună măsură natura societății. Manipulatorii intră și ei în capcană, societatea formând un vârtej în care nu se mai poate discerne adevărul. Minciuna a devenit o stare socială, aproape generalizată. Mai pot fi educați copiii să-și asume responsabilitatea dacă se simt rușinați atunci când… nu mint?
conf. univ. dr. ec. Vasile Bîrle
Cred ca orice medalie mi-as cere ca meritata, argumentele ar putea fi minciuni. Renunt!