În fiecare an din 2009 încoace în 18 iulie se sărbătorește Ziua Internațională Nelson Mandela. Pe 18 iulie 1918 se năştea Nelson Mandela, liderul istoric sud-african care  fost un simbol al luptei împotriva segregaţiei rasiale.

Instituită în 2009 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, sărbătoarea recunoaşte contribuţia acestuia pentru susţinerea păcii şi a libertăţii, promovarea şi protejarea drepturilor omului, reconcilierea, egalitatea de gen şi drepturile copiilor şi ale altor grupuri vulnerabile, precum şi în dezvoltarea comunităţilor sărace şi subdezvoltate.

Apelul internaţional pentru această zi este ca oamenii din întreaga lume să o sărbătorească prin acţiuni bazate pe ideea că fiecare persoană are puterea de a schimba lumea în bine. Timp de 67 de ani (din 1942, când şi-a început campania pentru drepturile omului şi până în 1999, când s-a retras de pe scena politică), Nelson Mandela şi-a pus viaţa în slujba umanităţii, ca avocat al drepturilor omului, fiind un om al păcii internaţionale. Oamenii din întreaga lume sunt rugaţi să acorde 67 de minute din timpul lor în această zi pentru realizarea unui serviciu în folosul oamenilor şi comunităţii din care fac parte.

Nelson Mandela a fost boxer în tinereţe, dar și un admirator al rugby-ului, pe care l-a folosit în Cupa Mondială din 1995 pentru a uni naţiunea sud-africană. Mandela a fost mereu apropiat de sport. De altfel, respectul faţă de lupta sa a fost un argument major pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal în Africa de Sud în 2010.

Laureat Nobel pentru pace, Nelson Mandela a încetat din viaţă la 5 decembrie 2013.

Sursă informații și foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

CITEȘTE ȘI: Ziua timbrelor

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.