Poliția cehă a anunțat marți că e în căutarea unui cerb care a fugit vinerea trecută cu pușca unui vânător agățată de coarne – relatează AFP. Incidentul a avut loc în timpul unei partide de vânătoare de lângă Horni Plana. Speriat de un câine, cerbul a fugit spre un vânător și i-a agățat cu coarnele pușca, pe care omul o avea atârnată de umăr. După ce a luat arma, cerbul dus a fost.
În toată brambureala asta sunt două vești bune. Una e că animalul nu a fost vânat, iar a doua – că pușca nu era încărcată. Cât despre ce își vor fi spus animalele pădurii văzând un cerb înarmat asta e cam greu de intuit. (V. Andru)
Sursa foto: Wikipedia