Era o zi de 24 iulie. În 1911. Arheologul Hiram Bingham ar fi descoperit (unii spun redescoperit) atunci ruinele așezării incașe Machu Picchu, pierdute în neantul vremii și în cronici uitate. Până în 1911, până la Bingham, Machu Picchu, cu ruinele sale, n-a fost poate băgat în seamă cum s-ar fi cuvenit.

Cetatea, numită și ”orașul pierdut al incașilor”, va rămâne o enigmă pentru modul în care a fost construită, la o altitudine de peste 2700 de metri, în Anzi. Cetate e un fel de a spune, pentru că Machu Picchu a fost un oraș în toată regula, ridicat în secolul XV. În limba quechua, cu rădăcinile ei din trecute veacuri, Machu Picchu însemna ”vechiul pisc”. Era considerat un loc sacru. A fost construit din piatră. Piatră pe piatră. O inginerie uimitoare pentru acele vremuri, pe vârf de munte. A avut și un sistem de irigații. Ca să-și poată lua și porumbul porția lui de apă, să crească și să-i poată hrăni pe incași.

Legat de Machu Picchu și de civilizația incașilor se pot scrie tomuri întregi. Și întotdeauna parcă va mai rămâne de scris câte ceva. Deocamdată rămânem cu fascinația că acum o jumătate de mileniu existau civilizații care în zilele noastre ni se par incredibile prin ceea ce au făcut.

În 1983, UNESCO a desemnat Machu Picchu drept sit al patrimoniului mondial, descriindu-l drept „o capodoperă absolută de arhitectură a civilizației incașe”. Chiar nu e de mirare. (Vladimir Andru)

Sursa datelor: Wikipedia. Foto: Wikipedia / Allard Schmidt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.