O româncă, singura jucătoare de tenis din istorie care a pierdut un meci de două ori

În Top 50 al meciurilor din turneul feminin de la Roland Garros, realizat de eurosport.fr, se regăsește și partida dintre Virginia Ruzici și franțuzoaica Nathalie Fuchs, desfășurată în 1973, în primul tur al competiției. Atunci, românca a devenit prima jucătoare din istorie (și a rămas singura deocamdată) care a pierdut un meci… de două ori.

În setul decisiv, la scorul de 6-5 pentru Fuchs, pe când se schimbau terenurile, pe suprafața de joc și-a făcut apariția pe nepusă masă prietena Virginiei Ruzici, Mariana Simionescu, tenismenă și ea, care a vrut să-i facă un masaj, deși nu-i ceruse nimeni asta. În România se obișnuia așa ceva, le mărturisea Ruzici celor de la L’Equipe, în urmă cu doi ani. Ei bine, la Roland Garros n-a mers, iar Virginia a fost descalificată, pierzând meciul. Zece minute mai târziu însă, pe când era sub duș, plângând, apare iar sfârleaza de Mariana Simionescu, care-i spune să vină degrabă pe teren și să joace, fiindcă șeful Federației Franceze de Tenis a decis să nu fie descalificată. A revenit în arenă și a pierdut. Același meci pentru a doua oară. S-a revanșat însă în 1978, când a câștigat trofeul. Atunci nu i-a mai intrat prietena Mariana pe teren :).

Vladimir Andru

Sursă informații: europsort.fr. Sursa foto: rolandgarros.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.