A fi liber nu înseamnă a face ceea ce vrei, ci a nu face ceea ce nu vrei să faci. Oamenii prețuiesc libertatea și doresc să trăiască și să evolueze în ea. Evoluția în libertate presupune a face mai mult și mai bine astăzi decât ai făcut ieri, în mod neîngrădit, fără coerciție și fără atingeri aduse binelui omului de lângă tine. Manifestarea binelui personal are loc numai în interiorul binelui general.
Legile proprietății apără bogăția, nu proprietatea
Goana oamenilor prin viață poate fi percepută ca un efect de impuls al dorinței de acumulare materială și spirituală. Partea materială are ca fundament averea, bogățiile, lucrurile pe care le înghesuie în viața lor oamenii spre a se deosebi unii de alții. Îmbogățirea spirituală înseamnă evoluția în cunoaștere, evoluție necesară manifestării potențialului intelectual.
Aristotel spunea că, la venirea pe Pământ, omului i s-au dat în proprietate toate resursele spre a le folosi pentru asigurarea existenței. De-a lungul vremurilor, unora nu le-a convenit egalitarismul și au vrut mai multă ”proprietate” față de alții. Doritorii de mai mult au purces la însușirea unor părți din proprietatea universală spre folosul personal, de cele mai multe ori prin aplicarea forței brute. Dobândind mai multă avere, au câștigat mai multă putere, care le-a permis să scoată legi care să le consfințească drepturile asupra bogăției acumulate. Legile proprietății, atunci și acum, au ca scop apărarea și protejarea bogăției, și nu a proprietății. Dar se prea poate ca juriștii să fie de altă părere…
În căutarea libertății pierdute
Bogăția a fost și este râvnită de multă lume. Cei care au avere vor mai multă, iar cei care nu au și-ar dori și ei o felie… de bogăție. Oamenii au purtat războaie, au clădit și au risipit imperii, mergând pe această logică a dobândirii de bogății. În spatele ”luptei pentru libertate” s-au ascuns, de cele mai multe ori, dorințele de apărare și de sporire a bogăției. Să ne amintim că, sub stindardul cruciadelor, în expedițiile feudalilor apuseni, acela de a elibera Ierusalimul și Palestina de păgâni, s-a manifestat un scop material cât se poate de real, de pragmatic: cucerirea și colonizarea unor regiuni din Orientul Apropiat, adică, dobândirea de avuții.
Libertatea reprezintă motivația fundamentală a conștiinței umane regăsită în plan politic, economic, social, spiritual, cultural, religios etc. ca o valoare personală și socială pe care oamenii doresc să și-o manifeste fără coerciție pentru că starea naturală a omului este aceea de a fi liber. De-a lungul istoriei omul și-a pierdut starea naturală de libertate, dar și dreptul de proprietate universală așa cum l-a perceput Aristotel. De la construcția primelor ”societăți umane” încoace, omul se află în căutarea libertății pierdute, fiind mânat și de dorința de redobândire a proprietății ancestrale.
În numele și pe urmele binelui general
”Omul se naște liber și pretutindeni este în lanțuri” – așa își începea J.J. Rousseau lucrarea numită ”Contractul social”. Potrivit autorului, guvernarea nu este legitimă numai prin faptul că unele persoane dețin puterea; pentru a fi legitimă, guvernarea trebuie să înfăptuiască binele general, un bine comun majorității cetățenilor. „Dacă o bancă are probleme, este o tragedie. Dar dacă oamenii suferă, nu au ce mânca, nu înseamnă nimic, observa Papa Francisc, vorbind despre solidaritate ca element al ”binelui comun”.
Dintr-o perspectivă mai largă, aceea a condiției de viață, binele comun poate fi privit ca stare de moment actual și viitor în care fiecare cetățean să-și poată manifesta neviciat libertatea, creativitatea și inițiativa pentru a-și valorifica potențialul uman, moral, cultural, spiritual, tehnic și economic, concomitent cu menținerea vie a speranței că generațiile care urmează vor continua procesul.
Numitorul comun al ”binelui general” îl regăsim în imboldul care-i gonește pe oameni prin viață, în dorințele și aspirațiile de care sunt animați, care au rămas neschimbate de când lumea și pământul: averea, mărirea, puterea – pe de o parte, respectiv cunoașterea, educația sau bunul simț – pe de altă parte. Omul, în etapele sale evolutive, se va așeza pe una din componentele ”binelui general” despre care va crede până la convingere că-l definește, că i se potrivește cu personalitatea, gândirea, înțelegerea ori priceperea de care dispune.
Ideologiile politice își arogă menirea de acționa pentru asigurarea ”binelui comun”. În acest scop, politicienii cer votul nației. Câtă naivitate! Atât din partea politicienilor, cât și a alegătorilor.
conf. univ. dr. ec. Vasile Bîrle
