La un an de zile după ce și-a cumpărat un covor, o britanică din Stockport și-a dat seama că îl iubește atât de mult, încât s-a măritat cu el. Potrivit Daily Star, Bekki Cocks (da, așa zice publicația cu pricina că o cheamă pe femeie, în caz că zâmbiți pe sub mustață) a declarat că, văzând cât îndrăgește covorul, prietenii au început să o tachineze, zicându-i, în glumă, să se mărite cu el. Și a făcut-o femeia. „Îl aspir de două ori pe zi, ca să mă asigur că arată mereu bine”, a spus Bekki despre Mat, că așa îl cheamă pe soțul covor. Posibil ca năstrușnicia să nu aibă patalama de la starea civilă, dar oricum zice multe despre dragoste, care e în stare să prăjească orice bariere cu focul ei. Casă de piatră să fie pentru Bekki și Mat! Covor au, oricum.

Pe de altă parte, sigur că într-o astfel de poveste există și mici detalii ațoase pe care cârcotașii nu s-ar sfii să le scoată la iveală. De pildă dacă Bekki ar ieși în fața blocului să bată covorul, ca o destoinică gospodină, ar vui după aceea tot cartierul că e una pe-acolo care își bate soțul cu atâta osârdie de-i sar toate scamele, că nu mai are capace. Sau imaginați-vă o discuție între doi amici, la un șpriț: ”Ce mai știi de Mat?”. ”Am auzit că e călcat în picioare de nevastă în fiecare zi”. Totuși, la urma urmei Mat n-are de a se plânge, fiindcă e cel mai aspirat soț din lume. De două ori pe zi. Și poate spune cu mâna pe țesătură că el nu stă preș în fața consoartei. Stă covor, ceea ce aduce deja a mireasmă de aristocrație. (T.V.S.)

Sursa foto: dailystar.co.uk / Darren Robinson

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.