În urmă cu câteva luni aproape că era serial la emisiunile de sport de la televiziuni, iar prin ziare se scria aproape zilnic că s-a anunțat alt investitor la Dinamo care vrea să cumpere clubul de la Ionuț Negoiță – care se declarase sastisit de fotbal. Aveai senzația că până și când mergi la piață urmează să te întrebe precupeața, între două târguieli de păstăi și păstârnac: ”S-a vândut, dom’le, Dinamo ăla?”.
După ce au venit la Dinamo chipurile investitori spanioli, în frunte cu don Pablo Cortacero, credeam că am scăpat cumva de subiect, că s-au așternut lucrurile în matca lor și o delicată de urmă de praf peste matcă. Ei, aș! Am fost naivi. Subiectul Dinamo e mai actual ca oricând. Că alde Cortacero promite că bagă bani, dar n-a trimis un sfanț, că jucătorii dau cu sudalma-n aer mai degrabă decât să dea cu piciorul în minge, din pricină că nu și-au primit lefurile, că publicul larg asistă la o continuă comicărie. La ce e la Dinamo, ar păli de invidie și mișcarea browniană.
Vladimir Andru
