Ar putea fi de râs, dacă nu ar fi… de cugetat. An nedefinit, din primul deceniu al secolului XXI, într-o instanță nenumită din România. Secția Penală, complet de unic judecător, specializare „arestați”.
Dimineață înnegurată a unei zile de joi, zi infinit de grea și nu doar prin faptul că judecătorul are de gestionat în cateva ore (încă nu știe câte, dar presupune că multe) 72 de dosare penale, cu cazuistică diversificată și cu loturi de acuzați aflați în stare de arest preventiv sau în stare de detenție, cereri de liberare condiționată, plângeri privitoare la condițiile de detenție. Oamenii, fiecare cu povestea lui grea cel puțin din perspectivă umană. Problematica juridică este nimic pentru judecătorul format la școala anilor ‘90 în justiția română.
Ora 8.30
– (judecător): Bună dimineața! Declar deschisă ședința de judecată! Vă rog să luați loc! Grefier, vă rog să faceți apelul în cauza X!
– (grefier): Apelul în dosarul nr. Y. Obiectul cauzei – Plângere penală directă. Parte chemată în judecată (inculpat, conform codului penal din 1948), Dumnezeu. Parte vătămată, deținut X.
– (judecător): Cum vă numiți?
– (Y): Y, onorată distanță!
– (judecător): Care este nemulțumirea dvs., vă rog să mă lămuriți, pentru a putea stabili cadrul procesual în care să poată fi soluționată? Înțeleg că… Dumnezeu este cel chemat în judecată.
– (Y): Da, onorată distanță.
– (judecător): Se spune instanță.
– (Y): Da, onorată distanță. Mă scuzați…
– (judecător): Așadar, de ce vreți să vă judecați cu Dumnezeu și cum să facem să fie citat?
– (Y): Păi am scris acolo… Vedeți dumneavoastră, eu toată viața am crezut în Dumnezeu, că așa m-a învățat mama: să mă rog. Și m-am rugat să mă facă om bun, să nu mă lase să fac fapte rele, să nu ajung în pușcărie. Și ce a făcut? Nimic. Am ajuns infractor. Acum l-am chemat în judecată să răspundă el că am ajuns infractor; eu am făcut ce a zis mama și m-am rugat lui, acum să răspundă el că nu a făcut ce ne promite. Eu ce vină am să stau în pușcărie?!
– (judecător): Mda. Și unde doriți să-l cităm? Știți că, fără să fie citat, nimeni nu poate fi judecat?!
– (Y): Asta nu știu, de unde să stiu eu unde stă?! În cer. Asta trebuie să știți dumneavoastră. Că d-aia aveți școală!
Da, asta ar trebui să știu, dar nu știu… Și cazul se închide definitiv, deși „cu lipsă de procedură”.
Elena Grama
