Fericirea-i o trăire, o stare a spiritului, a sufletului – definiția fericirii este prea puțin importantă, mult mai valoroasă este simțirea stării de bine care face viața frumoasă. Oamenii înțeleg fericirea în felurite moduri și o simt diferit: percepția fericirii ține de felul în care este construită ființa umană, de clădirea ei interioară. Știința susține că poate fi indusă de așa-zișii hormoni ai fericirii: serotonina este responsabilă pentru starea de bună dispoziție, oxitocina pregătește terenul pentru manifestarea afecțiunii, adrenalina dă posibilitatea renunțării la starea de confort actuală, endorfina induce bunăstarea, iar dopamina provoacă euforia. Odată ce hormonii sunt activați, starea de bine își face apariția pe cai albi.
Fericirea o fi hărăzită de soartă?
Cercetătorii americani Hammer și Lykken cred că fiecare om vine pe lume cu un număr diferit de receptori – producători de hormoni ai fericirii. Dacă te-ai născut cu mai mulți receptori, atunci vei fi mai fericit decât alții, mai ghinioniști decât tine. Dacă le dăm crezare acestor domni, ar trebui să admitem că unii oameni sunt (pre)destinați să fie fericiți, iar alții nu. Unii sunt (pre) destinați a fi fericiți, iar alții nu?! Câtă bătaie de cap ne dă genetica!
Doctrina calvină spune că Dumnezeu stabilește care dintre oameni sunt predestinați vieții veșnice și care morții perpetue. În timpul vieții, fiecare om poate primi semnale care-i arată locul pe care-l va ocupa sufletul său după moarte. Nimic nu este întâmplător! Credința în propria salvare este o datorie absolută pentru muritori, spun aceleași teze doctrinare. Hegel ne asigură că sufletul se poate elibera din sclavie prin muncă. Fericirea o fi fiind parte a destinului, hărăzită de soartă?
Fericirea, o chestiune… hormonală?
În opinia unor sfătuitori ce umplu site-urile, starea de bine este dată de niște hormoni responsabili de a o produce, de a o împrăștia în ființa umană, între care serotonina și endorfina sunt puși la loc de cinste. Învățăturile lor sunt clare: o alimentația pe măsură neapărat recomandată de nutriționiști, un mod de viață gândit pe îndelete de psihologi sau înghițirea hap-urilor produse de cea mai rentabilă industrie – iată care-i calea spre fericire! Serotonina și endorfina se pot obține ”științific”, așa că destinul, hărăzirea sau predestinarea sunt caduce. Prin deducție, starea de bine nu mai este un efect al trăirii, ci al hormonilor fericirii. Nici munca eliberatoare nu-și mai are rostul de a scoate sufletul din sclavia suferinței. Înghiți un hap și gata-i fericirea!
Fericirea, emoție sau trăire?
Filosofia, psihologia, religiile se mai străduie, încă, să răspundă la întrebarea: ce este fericirea? Socrate a numit-o viața trăită în conformitate cu etica și morala, nu în mod necesar ca o emoție pozitivă. Filosofii moderni și religiile spun că fericirea-i o bună trăire a vieții, mai mult decât o emoție în sine. Dicționarul lingvistic o numește ”stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Potrivit abordărilor de mai sus, fericirea nu este o emoție, ci o trăire, o bucurie intensă căreia i se mai zice și beatitudine, noroc, binecuvântare, proslăvire. Sinonimele pe care le are fericirea fac trimitere la Divinitate, îndepărtând izvorul din care-și trage seva lumea materială. Coroborând aserțiunile de mai sus, se poate afirma că fericirea nu se află în lumea materială, ea fiind o binecuvântare, un dat, o hărăzire, o parte a destinului.
În viața reală, mulți oameni recunosc că sunt fericiți dacă au o casă, o mașină, haine de firmă, concedii exotice, în general viață de lux, lipsită de grijile materiale. Alții asociază fericirea cu familia, copii, nepoții, prietenii. Alții simt prezența fericirii într-o carte, un cântec, un film sau o piesă de teatru care vibrează în sufletul lor. Fericiți sunt și aceia care se plimbă, fac sport, privesc natura, se simt fascinați de zbor, de sinceritatea animalelor. Mare fericire își găsesc aceia care se plimbă desculți prin iarba încărcată cu roua dimineții, conectați la forțele universului. Din nefericire, încă mai sunt prea mulți care spun că se simt fericiți dacă își pot hrăni familia.
conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
