Despre cutii muzicale, în mărci poștale | galerie foto

În Elveția a început povestea cutiilor muzicale, acestea fiind făcute inițial de către ceasornicari. Câteva crâmpeie din această fascinantă istorie poți desluși din noua emisiune de mărci poștale din seria Colecțiilor românești pe care Romfilatelia o lansează vineri.

Romfilatelia dedică seriei Colecțiilor românești o nouă emisiune de mărci poștale cu tema Cutii muzicale. Acestea ”au apărut în Elveția și erau inițial făcute de către ceasornicari. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, ceasornicarul elvețian Antoine Favre folosește principiul lamelelor de metal acordate și le introduce într-un ceas. După scurt timp, acestea vor forma cutiile muzicale, create independent de ceasuri”, se arată în comunicatul Romfilatelia.

Piesele prezentate aparțin colecției Muzeului Recordurilor Românești din București. Vă spunem câte ceva despre ele…

Cutia muzicală cu tambur a fost creată în Elveția în 1890 și reprezintă o piesă rară, foarte interesantă și cu un sunet încântător: ”conține un pieptăn metalic acordat, iar dinții acestuia sunt acționați de către un cilindru cu pini. În plus, cilindrul nu conține o singură melodie, ci opt, existând și posibilitatea redării tuturor melodiilor sau a repetării unei melodii”.

Orga cu fluiere Harmonipan este tipul de cutie muzicală folosită în târguri și piețe de către muzicanții stradali. ”Sunetul produs de o astfel de cutie este puternic pentru a putea acoperi zgomotul străzii. De asemenea, cutiile sunt adeseori decorate cu flori sau cu diferite imagini pentru a atrage atenția trecătorilor. Astfel de cutii au ajuns să fie astăzi foarte rare, datorită faptului că sunt produse din multe componente din lemn sau piele, mult mai greu de întreținut și de conservat. Această piesă a fost produsă în Germania, în jurul anului 1910”, precizează sursa citată.

”Spre deosebire de alte cutii muzicale, acest tip de aparat nu funcționează cu cilindri, ci cu role de hârtie. Astfel, în interiorul cutiei se pornește un mecanism care aspiră aerul, făcându-l să treacă prin anumite orificii, conectate la diferite fluiere. Astfel de cutii erau folosite în Statele Unite ale Americii, în jurul anului 1900, cu precădere în capele și biserici” – așa sună prezentarea făcută pentru orga cu hârtie perforată Simfonia.

Polifonul cu pieptăn Kalliope este acționată cu monede, fiind gândită pentru spațiile publice și aglomerate. ”Creată de firma Kalliope din Germania, în anul 1900, această cutie muzicală putea fi amplasată în hoteluri, în restaurante sau chiar în gări”, menționează cei de la Romfilatelia. Tot de la firma Kalliope provine o cutie muzicală cu disc, creată în jurul anului 1905. Avantajul acestui tip de cutie muzicală este că melodiile se pot schimba mult mai ușor decât la cele cu cilindru, discurile putând fi înlocuite fără a necesita proceduri complexe.

Flașneta cu coarde Faventia a fost produsă în Spania, în jurul anului 1950, și funcționează diferit față de toate celelalte pentru că sunetul este redat cu ajutorul unor coarde lovite de ciocănele speciale. Această cutie muzicală conține șase bucăți muzicale.

Cutia muzicală cu dozator de țigarete, denumită Carusel Napoleon III, produsă în Franța, în jurul anului 1890, ”a fost la modă în anii ’20, fiind un mod distractiv de a oferi țigarete prietenilor, ascultând o scurtă bucată muzicală în același timp”.

Emisiunea de mărci poștale ”Colecțiilor românești. Cutii muzicale” va fi disponibilă începând de vineri, 9 octombrie.

Sursă informații și foto: Romfilatelia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.