„Căruțul de la Cufoaia” este un obicei de primăvară dedicat celui mai harnic plugar. ”Tradiția îi impune celui mai harnic plugar «să se deie udat». Organizarea evenimentului începe cu o săptămână înainte, timp în care se pregătesc elementele ritualului: rotițele, plugul, funia și steagul; se aleg actanții – 6-8 flăcăi care urmau să tragă rotițele («căruțu») jucând rolul de «boi»; «Mânătorul», care își pregătește biciul și se aleg și «udătorii», care sunt în număr de 6-10 feciori, cu gălețile cu apă”, explică reprezentanții Centrului de Informare Turistică Târgu Lăpuș.
Înainte de a porni în alai, feciorii sunt ospătaţi în casa celui sărbătorit. După care se merge spre ogor. ”Ajunşi în câmp, înconjoară ogorul, aşează jos jugurile şi are loc rugăciunea de binecuvântare a ţarinei”, menționează sursa citată. După care alaiul străbate ulițele satului. ”Pe drum, «udatul» caută să fugă, dar este păzit de unul dintre actanți cu găleata, care îl udă mereu atunci când încercă să scape”.
Ediția 2023 a obiceiului ”Căruțul de la Cufoaia” a avut loc ieri.
Sursă informații și foto: Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | Tradiții în Săptămâna Luminată