Despre un leagăn povestesc cei de la Muzeul Satului Baia Mare. ”Însă nu orice leagăn, ci despre unul special, care se remarcă prin măiestria cu care a fost lucrat”, atrage atenția muzeograf Gabriela Filip.
Un leagăn de stejar din Țara Chioarului
Aflat în patrimoniul muzeului, leagănul datează de la începutul secolului al XX-lea. A fost donat instituției în 1978 de către o familie din localitatea Remecioara, zona etnografică Chioar. Realizat din lemn de stejar, se remarcă prin motivele cioplite.
Muzeograful vine cu detaliile: ”În partea din față a leagănului se distinge silueta unui personaj masculin, care poate fi interpretat ca fiind tatăl copilului. Din sculptura realizată, personajul pare a fi îmbrăcat cu cămașă și gatii, iar în picioare poartă opinci. Acesta este redat stând în picioare, pe un șarpe (balaur) cu două capete, și cu mâinile ridicate înspre soare, susținând pătuțul în care este așezat copilul. Cele două capete de șarpe, care formează talpa leagănului, sunt unite între ele de motive astrale (soarele și luna)”.
”Cine făce leagăn la coptil trăbuie să știe lemnu’ care să-l taie”
Când vine vorba despre protecția nou-născutului, credințele și superstițiile nu sunt deloc puține.
”De iese mama un pic din casă și coptilu’ rămâne durnind sângur, zâce că trăbuie să pui, la leagăn ori la pătuț, o mătură sau cârlig cu care să lucră în foc, ca să nu vie necurata să-l schimbe” (Dochia B., Lăpuș)
”Când vine oricine să vadă coptilu’ ori să îi aducă la mamă orice, trăbuie să ai grijă să erau tăt felu de femei… Suflai peste pătuț de tri ori, în sămnu sfintei cruci și zîcei Doamne feri să nu-s spurce, să nu-i facă vrăji, să nu mi-l deotă” (Veronica B., Suciu de Jos)
”Cine făce leagăn la coptil trăbuie să știe lemnu’ care să-l taie. Când era lună plină să-l taie, nu siecând. Nu-l tăie în orice zi, miercurea, vinerea, când era zi de post, să fie lemnu’ sănătos” (Veronica B., Suciu de Jos)
”Haia, haia cu mama / Că mama te-a legâna / Legânându-te pă tine / Doamne, mult lucru-mi rămâne / Și din casă și de-afară / Și de iarnă, și de vară / Te leagân cu leagănu’ / Și te-alin cu cântecu’” (Cântec de leagăn, Horitoarele de la Ieud)
”Leagănul, rămâne astfel o mărturie a credințelor și valorilor pe care omul din satul de odinioară le avea, a măiestriei cu care își făurea toate cele necesare în casă și gospodărie, dar și a importanței și respectului pe care le acorda strămoșilor și perpetuării neamului său”, spune Gabriela Filip.
Povestea întreagă a leagănului din Țara Chioarului, aici.
Sursă informații și foto: Muzeul Satului Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
26 metri de iubire sau povestea ”țolului ales” din Călinești
