Prin anii ’60, în Tăuții de Jos, „Szüreti Bál” era una dintre cele mai așteptate petreceri ale toamnei. Atunci și acolo ne invită Mirela Badea de la Muzeul Acasă din Tăuții Măgherăuș. Muzeografa a realizat în această lună o cercetare de teren, descoperind detalii despre evenimentul care se ținea „în clădirea de lângă casa Diurului (Ghiurului)”, unde muzicanții („primașul, contrașul și gordonașul” din zonă) adunau laolaltă întreaga comunitate.
„Pentru toți, era «Szüreti Bál» – Balul culesului de struguri. Fiecare mamă își ducea fata la petrecere, iar dacă nu putea, tatăl o însoțea. Femeile și fetele pregăteau din timp coșarca sau «szatyorul», plin cu de toate: puțină băutură, mâncare, «scoptături», pancove, ciurigăi și colaci cu brânză, nucă sau silvoiță. Nu prăjituri sofisticate, ci simple, de casă, cu gust adevărat.
În sala de bal, pe sârmele întinse cât de sus, atârnau «călușii» – ciorchini de struguri frumoși, nu doar ca podoabă, ci și ca ispită. Fiecare căluș era alcătuit din doi struguri prinși între ei, iar dacă nu se putea, li se confecționa o mică agățătoare. Soiul „«Bocotor», după cum îi spuneau localnicii, era ferm, strălucitor și gata să-i tenteze pe feciorii cu drăguțe.
Era obiceiul ca fiecare fecior să fure un strugure și să-l dăruiască «drăguței» sale, însă în sală vegheau «pândarii», oameni însărcinați cu buna desfășurare a balului. Cine era prins «furând», primea «amendă», mai mult pentru haz și veselie decât pentru pedeapsă”, descrie Mirela Badea.
„Pânda” de la bal era precedată de altfel de pază, instaurată încă de când strugurii începeau să se coacă. „Proprietarii viei mergeau pe rând să-i păzească sau angajau «vințeleri» («pândari»). Noaptea aprindeau focuri în vie, semnal că recolta este protejată și că nimeni nu trebuie să se apropie dar și să o ferească de îngheț. Pândarii de la bal imitau această «păzire», creând un spectacol comic și vesel, simbol al legăturii dintre viața de zi cu zi și sărbătoare, al bucuriei simple și autentice a lumii rurale”, detaliază muzeografa.
La miezul nopții, la „Szüreti Bál” muzicanții făceau o pauză. Erau duși la o casă unde îi aștepta masa. Cât timp muzicanții erau la masă, femeile serveau câte un pahar sau o bucată de prăjitură celor care le luaseră fetele la dans. Asta pentru că „era o rușine pentru o fată să stea sprijinită de «șeșu ușii» fără să fie invitată la joc”.
Cam așa se derula odinioară „Szüreti Bál” în Tăuții de Jos: cu muzică, rânduială, bucate alese și multă bucurie. „Într-o singură zi de toamnă, oamenii satului și ai împrejurimilor se adunau sub același acoperiș, să sărbătorească roadele viilor și bucuria muncii de peste an, în sfârșit împlinite”, concluzionează Mirela Badea.
CITEȘTE ȘI:
Muzeul Acasă din Tăuții Măgherăuș, 20 de ani de la înființare
