Despre șezători și poveștile lor ne zic azi cei de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan”. Istorisiri cu miez din fascinanta lume a satului maramureșean.
În vremurile de odinioară lumea satului lua parte la șezători cu un sentiment ritualic, conformându-se rânduielii comunității tradiționale. Obiceiul șezătorilor se raporta la destinul uman individual sau colectiv și era, în același timp, o formă de inițiere a tinerilor în muncă, joc și viață, un loc de întâlnire și de etalare a hărniciei.
Vioricăi Hereș, din Costeni, tare îi pare rău de pierderea acestui obicei: „Amu nu să mai fac șezători, să mai strâng două, tri, da’ nu să mai face cum s-o făcut. Nu să mai toarce amu la noi, nu mai este cânepă, amu tăte să cumpără”.
La rândul său, Palaga Grigor, din Oncești, își amintește de distracția din acele vremuri, când tinerii se jucau de-a nunta în șezătoare: „Să făce nuntă vineri sara, că în ziua ceie nu torceu femeile până mai târzâu. Deorde a lu Ilieș o fo popă și și-o legat un cenușer de grumaz, i-o dat mama, de acela de pus pă bărbânță. El l-o legat în loc de patriser. Și Maria lu Vârvăreanu o fo mireasă și nu știu cine o fo mire. Le-o dat o tepșă și-o bătut-o. Și toți o horit așe ca și cu nunta până naintea bisericii. Și unu o fo popă și-o djurat: «Așe să-ți adjute Dumnezău, că nu-i lăsa-o până la moarte!» Și «mirele» răspunde: «Așe să-mi adjute Dumnezău, că n-oi lăsa-o până la noapte!» O zâs așe ca să n-aivă blăstăm. Și api zine înapoi cu nunta iară până-n șezătoare. Mama ave pită de mălai și ieșe cu două pite, așe, una o da la mire și una la mireasă ca țâpoii. Apoi era mălai siert și apa ceie a îndulcit-o și aduce feciorii horincă de luhău, îndulcit cu apă cu miere friptă”.
În șezătoare fetele sunt vesele, râd, horesc, colindă, însă dacă nu le vin feciorii fac vrăji și descântece pentru a-i aduce. Povestește Dochia Buda din Ungureni: „Ne dădeam și luam una fusu și torcem din vârvu caierului, să videm la care îi vine drăguțu. Îndrugam și la ceie și la ceielaltă. Făceam vrăjile cele și-api le dădeam pă ciur. Api ne punem tăte și dam ciuru pântre pticioare. Api făcem ghem cu care mergeam la gura hornului și una sta la gura cuptorului. Și tot dam ghemu cela de la una la alta, când ne vinea rându. Api zicem: Zine Ion? Zine! Zine Pavăl? Zine! Zine Petre? Zine! Api dacă să oprea ghemu pă horn la fata cutare, api strâgam că nu zine fecioru”.
Sursă informații și foto: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş. Text: Iza Corina. Foto: Pamfil Bilțiu
CITEȘTE ȘI: Șezători în Călinești | Trei Ilene și patru Mării lucrează la un ”țol ales”
