O poveste despre o ”scoarță de rudă” din Budești, care se află din anul 1972 în patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, spune conservator Anamaria Nagy. Pornind chiar de la explicarea termenului: ”În arealul culturii populare românești, termenul de «scoarță» este de veche tradiție, originea sa latină (scortea) amintind de funcția ei primară, similară scoarței de copac, utilizată în zonele montane la protejarea și izolarea pereților interiori din bârne”.
Menționate și în scrisorile de zestre
Regăsite în casele țărănești din Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Maramureș și sporadic din centrul Transilvaniei, ”scoarțele” se diferențiază în fiecare dintre aceste zone. ”Utilizarea ambelor tehnici de țesere: cu găurele (ciur) și cu fire întrepătrunse (în prinse), în război de țesut orizontal, având urzeala din fire de cânepă și băteala din lână, datorită inventivității deosebite unite cu un sentiment foarte sigur al stilului, țesătoarele au făcut ca sistemul ornamental geometric să nu fie mai pe deplin valorificat în altă zonă decât în Maramureșul Voievodal. Nu întâmplător, scoarțele, în general, se găsesc menționate în scrisorile de zestre, alături de zgărzile scumpe și alte bunuri, atestând astfel considerația familiei și comunității asupra valorii materiale ce li se atribuia”, menționează reprezentanta Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară.
Scoarța de rudă maramureșeană, o adevărată operă de artă
”Scoarțele” diferă nu doar de la o zonă la alta a țării, dar chiar și cele din Maramureșul Voievodal, în funcție de subzona etnografică de unde provin, sunt caracterizate de anumite particularități.
”Pe Valea Marei, Valea Cosăului și la Săpânța, unde scoarța este întinsă pe rudă pe toată lungimea ei, ele sunt mai lungi și relativ înguste (3-4,5 m lungime și sub 1 m lățime). Pe Valea Izei, unde ele se așază pe rudă îndoite de-a latul, ele sunt mai scurte și relativ mai late (1,5-3 m ca lungime și până la 1,5 m lățime). Indiferent de dimensiunea acestora, decorul este mereu în consens cu forma, bogat în simboluri universale, concentrând întreaga-i semantică în stilizări prin geometrizare. Compoziția decorului în joc de fond continuu cu motive de tradiție bizantină sau de proveniență asiatică, cu o cromatică armonioasă dar sugestivă pentru a oferi dinamism întregului, fac din scoarța de rudă maramureșeană o adevărată operă de artă, cu toate atribuțiile estetice aferente”, explică Anamaria Nagy.
Simbolurile țesute într-o scoarță din Budești
În patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș există, în cadrul subcolecției de scoarțe și covoare, 241 de țesături. 9 dintre acestea fiind clasate în categoria tezaur.
Conservator Anamaria Nagy prezintă o ”scoarță” provenind din comuna Budești și achiziționată de muzeu în 1972: ”Compoziția decorului începe și se termină în borduri verticale având motivul undei apei. Flanchează începutul și sfârșitul «firului narativ», neexistând viață fără de apă, iar ca element primordial își are rolul său în ritualurile de purificare. De-a lungul scoaței, precum o legătură între terestru și celest, registrul decorativ dominant conține cinci romburi în trepte, concentrice (probabil deloc întâmplătoare cifra cinci) având inclus motivul stelei, ca dovadă a apartenței celor de-ai locului Cultului Agrar și al celui Solar. Rombul sau roata reprezintă pântecele Zeiței Mamă, dar și astrul suprem al pământeanului, Soarele.
Specific începului secolului XX, compoziția decorativă a scoarței de rudă are două borduri longitudinale. Ambele sunt împărțite în casete de dimensiuni și conținut diferit, alternante cromatic. Paleta de culori este identică cu a registrului decorativ dominant. Roșul, galbenul, griul, violetul, verdele, bejul și vișiniul armonizează prin dozajul atât calitativ, cât și cantitativ pe întreaga suprafață, neconcurându-se, potențând doar rozului intens atributul de delimitator cromatic.
Bordura superioară ne duce într-o lume a astrelor, prin gruparea motivului stelar în casete cu fond diferit, două câte două. Ele, funcție de poziția lor pe boltă vor indica locuitorilor satului momentele în care trebuie să pregătească holda, să semene sau să culeagă, când este în rod pomul sau când începe ori sfârșește sezonul pastoral”.
Povestea integrală, aici.
Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | O poveste cu ”harbuji”
